Un bărbat de 61 de ani, din județul Satu Mare, a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare după ce a încercat să mituiască un polițist rutier cu 100 de euro pentru a scăpa de amendă. Decizia a fost pronunțată în 23 februarie 2026, după ce instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurori și bărbatul trimis în judecată.
Cum s-a întâmplat
Potrivit documentelor din dosar, incidentul a avut loc în 6 septembrie 2025, între orele 13:00 și 14:00, pe DN 19. Bărbatul a fost oprit în trafic de un polițist din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș. În urma verificărilor, agentul a constatat că vehiculul nu avea asigurare obligatorie valabilă. Pentru a evita întocmirea procesului-verbal de contravenție, șoferul i-a oferit polițistului suma de 100 de euro.
Momentul a fost surprins de camera video purtată de polițist, iar ulterior fapta a fost reclamată. Potrivit hotărârii, polițistul nu a acceptat banii și a sesizat cazul, fiind audiat în dosar în calitate de martor. Nu există nicio mențiune că agentul ar fi fost cercetat sau sancționat.
În timpul anchetei, bărbatul a recunoscut ce a făcut.
Pedeapsa stabilită de instanță
Instanța l-a condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare, însă a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, acesta trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune, să anunțe schimbarea domiciliului sau a locului de muncă, să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea sumei de 100 de euro, reprezentând mita oferită, și obligarea bărbatului la plata a 1.000 de lei cheltuieli judiciare.
De ce a primit pedeapsă cu suspendare
Judecătorii au ținut cont de faptul că este la primul conflict cu legea penală, a recunoscut fapta, suma oferită a fost redusă, iar acesta are o situație socială stabilă și probleme de sănătate.

Pai.,. bodycamu’ ala a stricat socotelile, acu’ trebuie finete, talent nu asa direct pentru ca nu mai are ce face militianu decat sa refuze ca na….
Iar în Oașul mare, țară veche… etc.?
Au fost prea puțini EURO dacă erau 1000 nu reclama nimeni
Am observa la intrarea în Negrești că sa început să se construiască o statuie.Cred că va fi a MILITIANULUI citez din GRINDEANU