Un cutremur produs în Italia, în apropiere de orașul Napoli, a fost înregistrat și la Satu Mare de seismometrul instalat la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Seismul a avut loc în 10 martie 2026, la ora 01:03, în Marea Tireniană, la aproximativ 59 de kilometri de Napoli, și a avut magnitudinea 5,8, producându-se la o adâncime de 367,5 kilometri.
Deși epicentrul a fost la aproximativ 1.071 de kilometri de Satu Mare, undele seismice generate de cutremur au fost suficient de puternice pentru a fi captate de aparatura instalată în cadrul colegiului.
Potrivit informațiilor publicate de unitatea de învățământ, înregistrarea a fost realizată cu ajutorul unui seismometru Raspberry Shake, dispozitiv folosit pentru monitorizarea mișcărilor seismice la nivel global și în activități educaționale.
Imaginea publicată include forma de undă a cutremurului și spectrograma, exact așa cum au fost detectate de seismometrul instalat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare. Deși cutremurul nu a fost resimțit în zona noastră, aparatura sensibilă poate înregistra mișcări ale scoarței terestre produse chiar și la distanțe foarte mari.
