Ultima actualizare: azi, 14:30
Locale

Hoțul ghinionist: proaspăt ieșit din închisoare, este gata să se întoarcă. A vrut să fure dintr-o casă, dar a plecat cu mâna goală

Hoțul ghinionist: proaspăt ieșit din închisoare, este gata să se întoarcă. Judecătoria Satu Mare a decis miercuri, 11 martie 2026, începerea procesului într-un dosar de tentativă de furt calificat, după ce un bărbat ar fi încercat să intre într-o locuință în miez de noapte pentru a fura bani. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 16 iulie 2025, în jurul orei 01.00, la o casă dintr-o localitate din județul Satu Mare.

Potrivit procurorilor, bărbatul ar fi escaladat poarta și a intrat în curtea casei. După ce a ajuns în fața ușii principale și a constatat că este încuiată, ar fi încercat să găsească o altă cale de acces în locuință. Anchetatorii spun că bărbatul s-a urcat pe balconul locuinței și a încercat să intre în casă pentru a fura bani. Planul nu a reușit însă, deoarece și ușa de pe balcon era încuiată.

În cele din urmă, acesta a coborât de pe balcon și a fugit din curte după ce a fost observat de oamenii aflați în locuință.

Surprins de proprietari și de camerele de supraveghere

Proprietarul casei le-a spus polițiștilor că, în acea noapte, se afla acasă împreună cu familia. La un moment dat, soția sa, care era pe terasă, a observat o persoană pe balcon și a început să strige, speriată de ceea ce vedea.

Când bărbatul a ieșit afară, a observat o persoană care a sărit de pe balcon și a fugit peste gardul proprietății. După incident, familia a verificat imaginile de pe camerele de supraveghere instalate pe casă, iar pe înregistrări se vede cum persoana intră în curte, se apropie de ușa locuinței și apoi urcă pe balcon.

Bărbatul a recunoscut ce voia să facă

Audiat de anchetatori, bărbatul ar fi recunoscut că în acea seară consumase alcool și că a intrat în curte cu intenția de a fura bani, deoarece nu avea bani în acea perioadă. El le-a spus polițiștilor că a încercat mai întâi să intre pe ușa principală, iar apoi s-a urcat pe balcon, însă nu a reușit să pătrundă în locuință.

Potrivit procurorilor, bărbatul este recidivist, iar fapta ar fi fost comisă la scurt timp după ce fusese eliberat din închisoare, în ianuarie 2025, unde executase o pedeapsă de aproape patru ani.

Procesul merge mai departe

Judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Satu Mare a verificat legalitatea anchetei și a stabilit că rechizitoriul și probele sunt în regulă. În aceste condiții, instanța a decis începerea procesului pentru tentativă de furt calificat în stare de recidivă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.