PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dosar DIICOT Satu Mare: fiul unui fost prefect de Bihor, condamnat! Ar fi vândut cocaină diluată cu paracetamol

Fiul unui fost prefect de Bihor a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 1 an, 8 luni și 20 de zile de închisoare cu executare, într-un dosar de trafic și deținere de droguri de mare risc, informează jurnaliștii de la bihon.ro. Decizia vine după ce instanța de apel a redus pedeapsa stabilită inițial de Tribunalul Satu Mare, care îl condamnase la 3 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare.

Potrivit anchetatorilor DIICOT Satu Mare, faptele ar fi avut loc în perioada ianuarie – octombrie 2022. Procurorii susțin că bărbatul ar fi vândut cocaină diluată prin amestecarea acesteia cu paracetamol, livrând de fiecare dată cantități de unu sau două grame către colaboratori autorizați ai poliției antidrog și ai DIICOT, în cadrul unor acțiuni de prindere în flagrant.

În total, au fost reținute 10 astfel de acte materiale, desfășurate în Oradea. De asemenea, în data de 6 octombrie 2022, acesta ar fi deținut pentru consum propriu jumătate de gram de cocaină.

Curtea de Apel a ținut cont la individualizarea pedepsei de faptul că inculpatul a contribuit la prinderea altor persoane implicate în infracțiuni similare.

Exit mobile version