La câteva zile după ce un bărbat a fost bătut cu brutalitate pe o stradă din cartierul 14 Mai al municipiului Satu Mare, poliția a desfășurat în zonă o acțiune cu efective mărite. În cadrul intervenției din 22 mai, au fost legitimate peste 400 de persoane și verificate peste 100 de autoturisme. Polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 de lei.
Acțiunea a vizat prevenirea faptelor cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii și combaterea fenomenelor care generează insecuritate stradală, potrivit Poliției Satu Mare.
Ce spune poliția:
La data de 22 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în zona cartierului 14 Mai, din municipiul Satu Mare, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Activitățile polițienești au vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii și identificarea persoanelor care locuiesc fără forme legale, precum și combaterea fenomenelor care generează insecuritate stradală.
În cadrul acțiunii desfășurate, au fost legitimate peste 400 de persoane și verificate peste 100 de autoturisme. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei.
Activitatea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română, pentru a menține un climat de ordine și siguranță publică și a descuraja fenomenul infracțional.
CITEȘTE ȘI:
