Ultima actualizare: azi, 16:07
Locale

FOTO/VIDEO. Noi detalii în cazul bărbatului bătut mortal în Satu Mare. Ce l-a împins pe agresor să atace un necunoscut pe stradă

Au apărut noi detalii în cazul bărbatului bătut mortal pe strada Ion Ghica din municipiul Satu Mare. Potrivit surselor PortalSM, agresorul de 34 de ani este recidivist, ieșit recent dintr-o perioadă de câțiva ani de detenție.

Conform acelorași surse, atacul nu ar fi fost unul spontan. Bărbatul l-ar fi lovit pe cel de-al doilea în mod aleatoriu, cu scopul de a fi reîncarcerat. Agresorul locuise într-un cămin de nefamiliști, în condiții dificile, împreună cu mama sa, care suferea de alcoolism.

După decesul acesteia, a rămas fără locuință și fără venituri. Potrivit informațiilor obținute de PortalSM, motivul invocat ar fi fost că nu dorește să muncească și nu are unde locui, preferând să se întoarcă în detenție. Conform acelorași surse, din acest motiv, agresorul era pornit pe scandal de două zile înainte de atac, aflându-se într-o stare continuă de agitație.

Cel atacat este descris de cei care îl cunoșteau drept un om muncitor, care „nu a zis un cuvânt greșit și nu a supărat pe nimeni.” Bărbatul locuia în cartierul 14 Mai din Satu Mare.

Reamintim că agresorul i-a aplicat lovituri repetate cu pumnii și picioarele, timp de aproximativ 5 minute, în zona capului și a toracelui. A plasat ulterior un palet de lemn peste victima căzută la pământ, urcându-se pe acesta și continuând să lovească. Victima a fost transportată la spital cu fracturi costale multiple, hemopneumotorace și echimoze severe — și a decedat ulterior.

Dosarul, înregistrat inițial pentru tentativă de omor, urmează să fie reîncadrat în omor. Tribunalul Satu Mare a admis arestarea preventivă a atacatorului pentru 30 de zile.

La locul tragediei, localnicii au aprins lumânări în memoria celui ucis fără niciun motiv.

@portalsm

Bărbat bătut crunt pe stradă, în Satu Mare, decedat la spital. Agresorul l-a lovit timp de 5 minute #szatmarnemeti #stiri #satumare #bataie #deces

♬ original sound – portalsm

 

8 comentarii

  1. Gigi Duru Răspunde

    A umplut Gabor birourile de asistență socială din primărie cu lipitorii de afișe de la UDMR, idem la PSD, în loc de asistența socială pentru oameni, avem asistență socială pentru partidele politice.

    • Bogu Răspunde

      Ce treaba are una cu alta? Asistatii sociali, pilele politice vs o crima? Un recidivist care nu reuseste sa se integreze sau sa fie indrumat sa se integreze in societate cu un om pe care il omoara in bataie in plina strada? Omul omorat are o familie care il astepta acasa. Raspunsul tau este legat de politica, in masura in care vrei sa initiezi un sentiment de vinovatie catre o alta directie? Reforma institutiilor de stat era in curs, dar nu s-a vrut. Suntem o societate care inca functioneaza pe vechile metode aparute datorita neajunsurilor din dictatura comunista ” rezolvatul, pila, nepotismul, spaga”. UE a pompat bani in Romania, dar se pare ca vrem inapoi. Cine nu stie cum a fost sa intrebe, iar cine stie sa-si aduca aminte.

    • Bogu Răspunde

      Apropo, indiferent de partid sau nationalitate, adresarea catre o persona nu se face la prenume doar intre prieteni. Ce sa inteleg? Persoana daca vorbesti, de bine de rau este primar. Respectul se acorda si ulterior se solicita. Unde sunt cei 7 ani de acasa, scoala….

  2. Aida Răspunde

    Bogule,după cum scrii pari a fi educat,poate te ajută copiii tăi. Atunci când sari în apărarea unui mafiot ,din toată educația ta se alege praful. Gigi Duru(care bate pari cu curu’) a spus adevărul, instituțiile de stat sunt pline de nulități numite în funcții publice de cei care sunt la putere , de aceea omul de rând nu este protejat de răufăcători.

  3. ȚaraLuPapurăVodă Răspunde

    Siguranță și încredere……

  4. Csiki Cean Răspunde

    Pentru astfel de gunoaie,cum e și gunoiul care a omorât fetița din Bihor,trebuie clar reintrodusă pedeapsa cu moartea !!URGENT !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.