PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident în județul Satu Mare: două victime, una a rămas încarcerată. Intervenție de urgență

În această după-amiază, în jurul orei 16:30, forțele de intervenție au fost solicitate pentru gestionarea unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Halmeu și Turulung.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor din cadrul Punctului de Lucru Turț și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea echipajului au fost identificate două victime, ambele conștiente. Una dintre victime se afla încarcerată în autoturism, însă pompierii au constatat că există acces către aceasta, fiind începute operațiunile specifice pentru extragerea în siguranță.

ACTUALIZARE. Ce spun pompierii:

În această după-amiază, în jurul orei 16:30, forțele de intervenție au fost solicitate pentru gestionarea unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Halmeu și Turulung, în care au fost implicate două autoturisme.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor din cadrul Punctului de Lucru Turț și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea echipajelor, au fost identificate două victime, ambele conștiente. Una dintre acestea se afla încarcerată într-unul dintre autoturisme, pompierii au început operațiunile specifice pentru extragerea acesteia în siguranță.

Cele două victime sunt un bărbat în vârstă de 53 de ani, conducătorul unuia dintre autoturisme, și o femeie în vârstă de 49 de ani, pasageră pe locul din dreapta. Ambele victime au fost evaluate de echipajele medicale și, ulterior, au fost transportate la UPU Satu Mare pentru investigații și îngrijiri medicale.

Exit mobile version