Un sătmărean şi-a găsit sfârşitul la Curtea de Arges, unde a mers să muncească pentru o societate- Ioan N în vârstă de 46 de ani, lucra la toaletarea copacilor din imediata apropiere a stâlpilor de înaltă de tensiune, pe strada Groape din Curtea de Argeş, iar la un moment dat, a căzut ca secerat. Colegii au sunat la 112 și au spus că s-a electrocutat. Au ajuns două ambulanţe şi un echipaj al poliţiei însă, pentru bărbat era prea târziu, nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare.
În urma verificărilor de la fața locului s-a stabilit că nu a fost vorba de moarte prin electrocutare.
„S-au facut cercetări la fața locului și s-a stabilit că bărbatului i s-a făcut rău, nu a fost electrocutat. Pe corp nu avea urme de violență sau urme specifice electrocutării. Așa cum este procedura, s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, a declarat pentru PROFIT, Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.
A fost anunțat și Inspetoratul Teritorial de Muncă, ținând cont de faptul că bărbatul se afla în timpul serviciului iar evenimentul a fost accident de muncă.