Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Sătmărenii pot ajunge la mare în doar 4 ore. Cum este posibil

litoralul marii negreDacă negocierile decurg bine și se ajunge la un acord, sătmărenii vor avea posibilitatea de a ajunge la mare în doar 4 ore. Unul dintre cei mai importanţi jucători din turismul românesc, Phoenicia Hotels, se pregăteşte să dea o adevărată lovitură pe piaţă. Grupul Phoenicia se află în discuţii cu operatorul aerian TAROM pentru un zbor mult aşteptat: Cluj-Constanţa.

Preşedintele grupului, Mohammad Murad, negociază cu TAROM introducerea unei curse sezoniere care să lege Clujul de Constanţa şi care va aduce Transilvania la doar o oră de litoralul Mării Negre.

În aceste condiții, sătmărenii vor avea posibilitatea să ajungă pe litoralul românesc în doar 4 ore, dacă punem la socoteală și drumul de la Satu Mare la Cluj, în condițiile în care cu autoturismul este nevoe de 11 ore până la mare, iar cu trenul aproape 21 de ore.

Surse din piaţă au declarat pentru ZIUA de CLUJ că negocierile dintre Grupul Phoenicia şi TAROM sunt extrem de avansate. Zborul Cluj-Bucureşti nu este doar foarte comod (durează 75 de minute), dar va avea şi un preţ foarte competitiv. Un bilet dus-întors va costa doar 130 de euro.

Plecările din Cluj spre Constanţa vor fi programate, cel mai probabil, în fiecare joi seara, la ora 23:00, cu aterizare pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu la ora 00:15. Zborul retur este programat duminică seara, la ora 00:15, din Constanţa, cu sosirea la Cluj la ora 01:30.

Sursa: http://ziuadecj.realitatea.net/

6 comentarii

  1. Mitza Baston Răspunde

    Adica 2 persoane vor plati 260 euro=1200 lei+drumul pana la Cluj dus-intors inca 200 lei deci total 1400 lei (drumul cu masina te costa in jur de 500 lei si poti sa-ti duci si copii,soacra,pisica si bagajele)cu plecare joi seara,chiar daca biletul la mare iti este rezervat incepand de luni de la pranz ?Pai??Unde stai 4-5 zile??Si chiar daca, intamplator, ai avea bilet de joi,pierzi doua zile caci ajungi oricum in ziua de vineri,pe care o pierzi dormind,caci pana te cazezi se face dimineata !!Hai pa !!Pornesti cu masina miercuri seara,joi dimineata esti la mare !In fata hotelului!Simplu!

  2. Elena Si Atat Răspunde

    Este "nevoie", nu nevoie! Binevoiește a modifica, nu binevoeste! Suntem chiar agramați, dar totuși jurnaliști?

  3. Carcotasdeprofesie Răspunde

    Articol publicitar! Advertorial, adica! Presa adevarata face cineva la Satu Mare?

  4. Vadász Zsolt Răspunde

    Articolul nu este atat de relevant, pe cat vor sa para.

  5. Cornel Popa Răspunde

    Da cine mama dreaq vrea sa se cazeze la 2 dimineata la hotel? Hai sa fim seriosi. Tarom-ul nu are curse dimineata? Sa ajungi pana in 12 la hotel, sa nu pierzi o zi de cazare.

  6. iacob Răspunde

    Dus întors TEL AVIV CLUJ mă costă 58 de euro. …Tarom îmi face “un bine”….130 de euro ptr 75 de min de zbor. ….cine mă primește la hotel la 1 noaptea? .Mai fac și glume de prost gust pe seama ardelenilor. …O zi buna! !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.