Deși este greu de crezut, în județul Satu Mare există o comună care și-a pierdut aproape jumătate dintre locuitori în numai zece ani. Potrivit unei anexe publicate de Guvernul României, în perioada 1992-2012 populația comunei Cehal a scăzut cu 42%. În clasament, este urmată de comuna Homoroade (-32,6%) și Pomi (-31,8%). Iar cei care totuși au decis să rămână sunt marea lor majoritate în vârstă, de peste 70 de ani, astfel ne putem aștepta ca, în viitorul apropiat, populația să scadă și mai mult.
Demn de remarcat este și faptul că, în aceeași perioadă, municipiul Carei a pierdut mai bine de un sfert din populație, adică peste 7370 de locuitori.
Este interesant și faptul că în comunele Acâș, Apa, Craidorolț, Halmeu, Moftin, Odoreu, Sanislău, Săica, Supur, Tarna Mare, Terebești, Viile Satu Mare, dar și pe raza orașelor Ardud și Tășnad există localități care au sub 100 de locuitori.
În condițiile depopulării unor orașe și comune din țară, Guvernul României a elaborat un plan de reclasificare a orașelor și comunelor. Astfel, municipiul Satu Mare ar avea titulatura de pol secundar regional, după municipiul Cluj Napoca care ar avea rol de pol regional principal. De asemenea, municipiul Carei ar avea titulatura de pol județean secundar, orașele Tășnad și Negrești-Oaș ar avea rol regional, în timp ce Ardud și Livada ar fi doar centre urbane.
De asemenea, se are în vedere și reorganizarea comunelor. Astfel, în județul Satu Mare, comunele Turț, Halmeu, Supur și Crucișor ar fi clasificate drept poli regionali, în timp ce restul ar rămâne la statutul de comune simple.
Comuna Acas ar trebui desfintata. Fostul primar nu a facut nimic ,doar o gramada de cheltuieli,miliarde de datorii. Acasul e la un pas de faliment.
Solutia ? Desfintarea.
Acasul sa treaca la Beltiug, Mihaieni la craidorolt iar Unimatul la Supurul de Jos.