Ultima actualizare: azi, 08:00
Locale

Sathmarer Oktoberfest continuă și azi. Parada portului german (FOTO)

parada2Sathmarer Oktoberfest, sau sărbătoarea berii germane de la Satu Mare continuă și astăzi. După slujba de la Biserica Calvaria a avut loc o paradă a portului popular german. Aceasta a pornit din fața Bisericii Calvaria – strada Gheorghe Lazăr – strada 1 Decembrie 1918 – bulevardul IC Brătianu – bulevardul Vasile Lucaciu – Casa Schwab.

Având în față, ca înaintemergător, Fanfara din Foieni, șvabii sătmăreni și-au etalat frumoasele porturi populare. Din păcate, însă, a fost destul de frig afară, astfel că costumele populare au fost acoperite, în mare parte, de hainele groase.

Sathmarer Oktoberfest continuă cu o degustare de cârnaţi albi şi covrigi, iar de la ora 14.00 va avea loc un program muzical cu Fanfara din Foieni. Între orele 15.00 și 19.00 la Casa Schwab vor avea loc diferite programe culturale, interval de timp în care sătmărenii pot degusta berea și cârnații bavarezi. Sărbătoarea se va încheia cu o serată muzicală prezentată de Amadeus Trio din Carei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.