Ultima actualizare: azi, 21:59
Locale

Zilele Școlii de Arte Satu Mare. Spectacole și festival-concurs

arteActivitatea Școlii de Arte Satu Mare va fi foarte bogată în perioada 22-26 noiembrie când vor fi organizate manifestările dedicate instituției de învățământ. Cu această ocazie vor fi organizate o suită de spectacole, în diferite locații, totul culminând cu deja tradiționalul festival-concurs ”Muzica Inimii Mele”.

Managerul Școlii de Arte, Mircea Deac, alături de directorul instituției, Florin Pop, au oferit azi, în cadrul unei conferințe de presă, detalii legate despre manifestările care vor avea loc în această perioadă.

Acestea vor debuta astăzi, de la ora 17.00, la Muzeul de Artă, unde va avea loc un spectacol de muzică și poezie. Mâine, tot de la aceeași oră, la Centrul Multicultural Poesis va fi organizat un spectacol de muzică pop-rock.

Miercuri, 24 noiembrie, în holul Consiliului Județean, va avea loc, cu începere de la ora 16,00, vernisajul expoziției de arte plastice intitulate Teglas. Joi, 25 noiembrie, la Muzeul Județean va avea loc, cu începere de la ora 17.00, un spectacol de muzică populară.

Cireașa de pe tort a acestor manifestări va avea loc vineri, 26 noiembrie, între orele 14.00 și 20.00, la Centrul Multucultural Poesis. Este vorba despre festivalul – concurs ”Muzica Inimii Mele” ajuns la cea de a X-a ediție. La acest concurs s-au înscris, până în prezent, 38 de concurenţi din 14 localităţi din ţară, precum şi din Ungaria.

Juriul de cncurs va fi alcătuit din Călin Ionce – preşedintele juriului, compozitor şi profesor din Baia Mare, Varga Miklos – profesor din Teglas (Ungaria), Nagy Katalin – realizator de programe City Radio, Tincuţa Fernea – finalistă la Vocea României şi Manuela Rogoz din partea Consiliului Local.

Premiile oferite însumează un total de 4.000 de lei, din care trofeul festivalului este de 1.000 de lei, restul fiind împărţiţi pe două categorii de vârstă, 14-18 ani şi 19-25 ani, pentru care vor fi oferite premii de 600 de lei – locul I, 400 de lei – locul II, 200 de lei – locul III şi trei menţiuni de câte 100 de lei la fiecare categorie de vârstă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.