Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Ziua Națională a României, sărbătorită la Satu Mare (FOTO& VIDEO)

ziua-nationala-satu-mare19Ziua Națională a României a fost sărbătorită într-un cadru festiv deosebit la Satu Mare, în ciuda ninsorii care a început să cadă odată cu debutul manifestărilor.

În prima parte a evenimentelor organizate cu această ocazie, au fost depuse jerbe și coroane de flori la busturile lui Ion I C Brătianu și Iuliu Maniu.

Apoi ceremonialul s-a mutat la statuia lui Vasile Lucaciu din Parcul Central, unde mii de sătmăreni au asistat la evenimentul organizat aici. Prefectul Radu Bud a transmis mesajul premierului Dacian Cioloș de 1 Decembrie, iar purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, Camelia Lucuț, a vorbit despre marele patriot român, Vasile Lucaciu, dar și despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie pentru toți românii.

Pe urmă au fost depuse coroane de flori din partea autorităților publice județene, a instituțiilor subordonate ministerelor Apărării și Internelor, a partidelor politice, a altor instituții deconcentrate.

De departe, cel mai așteptat moment al acestei zile a fost parada militară. Structurile subordonate Ministerului Apărării și Ministerului de Interne au defilat prin fața miilor de spectatori și cu o parte din tehnica din dotare, impresionându-i atât pe cei mici, cât și pe cei mari.

La final, au fost împărțite porții de fasole cu cârnați dăruite sătmărenilor de Armata Română.

Manifestările  organizate cu ocazia Zilei Naționale a României mai cuprind un spectacol de muzică și poezie, Filarmonica ”Dinu Lipatti”, iar deseară va avea loc un spectacol simfonic în aceeași locație.

La Mulți Ani România! La Mulți Ani, români!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.