Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Trei șoferi bețivi au rămas pietoni

betiv la volanTrei șoferi bețivi care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice au rămas acum pietoni fiindu-le suspendatre permisele de conducere. 

Conform unui plan de acțiune inițiat de IGPR, polițiștii rutieri, au acționat în principal pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive care conduc autovehicule pe drumurile publice.

La nivelul întregului județ, pentru toate abaterile rutiere constatate, au  fost aplicate 79 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11 675 lei, iar ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce, 5 permise de conducere. Trei dintre acestea au fost reținute pentru consum de alcool la volan, respectiv:

– Un tânăr conducător auto de 24 de ani din Satu Mare a fost depistat în trafic în Piața Libertății din Satu Mare, conducând  autoturismul, deși se afla sub influența alcoolului. Pentru acesta, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

– Tot în cursul zilei de ieri a fost oprit în trafic pe bulevardul Cloșca un conducător auto de 46 de ani din Satu Mare, pentru care testarea alcoolscop a stabilit că avea o concentrație alcoolică de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

–  Pe strada Magnoliei din municipiu, a fost identificat la volanul unui autoturism, un conducător auto de 30 de ani din Baia Mare, aflat sub influența alcoolului, acesta având o concentrație alcoolică de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.