Managerul interimar al Spitalului Judeţean Satu Mare este Raluca Tarba, directorul de îngrijiri medicale. După cum a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba, spitalul este într-o situaţie de criză. Astfel, după plecarea Marcelei Papici în concediu medical, interimatul ar fi trebuit asigurat de directorul medical, Paula Mare, doar că aceasta se află în concediu de maternitate, iar în locul ei se află interimar Dumitru Fanea, aflat şi el în concediu de odihnă.
Prin urmare, interimatul la conducerea spitalului este asigurată acum de Raluca Tarba.
Deocamdată conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare nu s-a pronunţat asupra propunerii Consiliului de Administraţie al spitalului de încheiere a contractului de management cu Marcela Papici, pe motiv că s-ar fi aflat în incompatibilitate încă din prima zi de mandat.
Cel mai probabil, în scurtă vreme, va fi numit la conducerea spitalului medicul militar Camilo Coste.
Un asistent medical cu studiile făcute la Goldiș poate conduce un spital .”Felicitari conducerii CJ Satu Mare.
Da Vasile, tu ce școala ai si ce conduci? Te invit mâine la un ceai.
Asistenta medicala promovata de Govor Director ingrijiri medicale. S-o fi gandit seful judetului de la vremea aceea ca stie sa panseze, deci e mai mult decat potrivita pentru aceasta functie.
Gabi mai bine ai tăcea.Nu vreau sa scriu ce vorbesc colegele despre ea iar la moralitate …
pe nebuna aia bolnava psihic ce tot o puneti in poze joaca teatru zi si noapte pe toate retelele de socializare ,vezifacebook,ca si cum nimic nu sar fi intamplat; unde ati mai vazut in lumea asta spital numai cu interimari ;manageri care de care mai incompetenti;vai de capul spitalului judetean unde a ajuns,expuneti ceva din ultima sedinta de consiliu de administratie vezi bucataria cum functioneaza!!
Umra lui papici…. Împreună au făcut angajările din partid, prin crucea roșie, pe bani serioși, un post la UPU 3000 si 5000 eur! Felicitări consiliului județean pt ca încurajează coruptia
Scăpăm de o mafioata de papici, vine cealaltă mafioata coruptă tarba! E …. lui Govor se stie!
Uuuuuu caseritava ajuns manager interimar felicitări! Până acum ea era cea care strângea plicurile si se inparteau între ei, papici, tarba, moldovenesc de la UPU, posturi pe bani serios,este rezultatul ca se mor în urgenta!!!