În această după-amiază, la sediul PSD din Satu Mare a avut loc ședința de constituire a comisiei ce va purta negocieri, în special cu UDMR, pentru funcții în Consiliul Județean și conducerea Primăriei Satu Mare. Ședința a fost condusă de președintele social democraților sătmăreni, Aurelia Fedorca.
Din această comisie fac parte, potrivit unor surse din cadrul partidului care doresc să-și păstreze anonimatul, Aurelia Fedroca, Radu Roca și primarul comunei Medieșu Aurit, Radu Iancu. Echipa a mai fost completată de consilierul județean Gheorghe Ciocan și deputatul Ioana Bran.
În această formulă, se schimbă puțin datele problemei în ceea ce privește accederea social democraților la funcțiile de conducere. Astfel, pentru vicepreședinte la Consiliul Județean, cele mai mari șanse, în momentul de față, le are Gheorghe Marincaș, din Negrești-Oaș, în detrimentul lui Ciprian Ardelean, care era cotat, până acum, cu prima șansă.
Pentru funcția de viceprimar al municipiului Satu Mare, șansele au crescut simțitor pentru Radu Roca, în detrimentul Manuelei Rogoz.
De asemenea, pentru funcția de prefect șansele cele mai mari le are Ioan Țou, deși celălalt nume vehiculat, Darius Filip, ar avea susținerea celor mai tineri din partid.
Mai sunt si alte nume vehiculate pt prefect
Tou si Filip sunt praf in ochi
ce naiba să negocieze și cretinii ăștia , ungurii sunt călare pa cai , eventual o să vă arunce șunca împuțită de sub șa !
…
Halal Psd. Roca negociaza…?!!? Acest caracter marunt, debarasati-va oameni buni, de acest Roca. Acest om e nociv, pt psd sm.
Da Atdelean C ,nu zici nimica ? Sa vedem ce obiectiv sunt postacii lui ardrlean c?
DA E BUN , NU MI E RUSINE SI AFIRM ce A FACUT , INCLUSIV CA LA PROMOVAT PE ARDELEAN LA JUDET SI PE Micke maus alde MIClE in partid stim ce a facut , a muncit pt partid !
…cine ii marincas!?
O sa vezi!!!
tovars cu Inculpatul GOVOR?
Radu Roca prefect (lingau de meserie cu acte in regula), Marincas vicepresedinte (sponsorul Aureliei Fedorca), Ciocan vicepresedinte (mentorul Aureliei, aripa Rus de la Cluj), Micle Adrian viceprimar (var cu deputata Bran), teoretic asa sunt scosi din schema Ardelean(Aripa Coica-Ponta), Darius Filip (aripa Coica-Ponta) si multe alte persoane.
DA E BUN , NU MI E RUSINE SI AFIRM ce A FACUT , INCLUSIV CA LA PROMOVAT PE ARDELEAN LA JUDET SI PE Micke maus alde MIClE in partid stim ce a facut , a muncit pt partid !
Atunci votati ardelean c care duce psd in jos pt ca este dualist doar dupa functii! SI SE STIE !
Ardelean Ciprian a ajuns la a treia lovitura sub centura pe care o primeste din partea domnitei Fedorca
Să-i ardă focurile iadului pe toți!
dar ce discutii a avut comisia ieri depa masa la thalia. dirijorul a fost celebrul ciprian ardelean, au venit si vidreanu si alti pesedisti puternici 🙂 catalin groza transmitea in direct de afara informatiile catre seful lui, govor
dar talharul de fost deputat ce mai doreste?
Ciocan, mentorul Aureliei Fedorca
aseara la Thalia apometrul Marghitas Mircea, cei drept turnator de meserie, se lauda ca noua tabara politica la PSD SATUMARE va fi formata din tandemul Govor si Petric care vor prelua partidul dupa luna februarie, evident ca prin mod corect si democratic in cadrul unei conferinte judetene, ca doar printesa din fruntea lupilor din PSD nu a fost aleasa de conferinta ,interesanta politica asta
Exact asta se va intampla! Putin mai discutabil, tandemul dintre Govor si Petric! In rest lucrurile se aseaza incet, spre disperarea multora!
Niciodată nu a fost democrație in acest partid Ciocan tot e la putere, taurul nu vrea sa stea deoparte pentru a lasă loc tinerilor. Este mediatorul Aureliei si toți Jucați cum vrea ciocan. Unde ați ajuns ha ha ha …. si încă va supărați când va spune lumea ca sunteți comuniști. Penibil!!!
PSD-ul nu poate modifica si rezultatul akegerilor locale unde rezultatele nu au fost “istorice”?
UDMR-ul din punctul meu de vedere nu va avea “coloana vertebrala” daca accepta asemenea modificari!
Daca cheama si partidul care poate pierde functiile, adica PNL-ul si pe cei care nu cred sa nu primeasca vreo functie recte ALDE si se inteleg intre ei sa fie sanatosi!
Dpdv al cetateanului, nu conteaza ce partide conduc ci ce anume fac sau nu pt. comunitate!
Adica mister Sorin, marele ctc-ist de activitati politice, UDMR ar trebui dupa capucul dumitale sa faca alianta cu toata lumea, numai cu PSD nu. Si atunci, care mai e de fapt scopul UDMR? Cetatenii trebuie sa fie reprezentati, aliantele de guvernare, in consilii, se fac si se desfac in functie de noile majoritati. Din punctul meu de vedere insa, PSD nu ar trebui sa intre deloc in jocul asta politic, si ar trebui sa-l lase pe mister Polgarmester sa se descurce cu ce are, fara ajutor de la Bucuresti. Si atunci in 2020 putem trage linie. Insa modul tau extrem de extremist de a pune problema imi releva faptul ca nu esti decat un postac, si nu te duce capul de mai mult.
Echipa este buna ,invidiata de fostii sefii si de lupii tineri dornici de altceva din cj si cl
Mama,dar marele sindicalist gabita Mihali unde este,lingaul de srviciu,spala chilotii lui Valer Marian,stergea scaunul lui Govor iar acum o gidila pe domnita aurelia,sau poate se vrea prefect sau ministru ca este bun la invirteli ca la piata,s-au dat dracului daca mai ajunge si presedinte executiv,linge tata ca lingi bine.
Bateți din gură degeaba! Și, dacă vine tătuca inapoi la partid? Pleacă fiecare la grajdul lui..
Aurelia ma inlaturat in sedinta cu colegii mei acuma urmeaza sa ma razbun eu! doar asa am afirmat la crama de vin a pretenului mieu mickey