Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Trenul de Bucureşti a întârziat 200 de minute

tren frigCompania CFR SA anunţă că din cauza unei defecţiuni la alimentarea cu energie electrică în zona localităţii Timişu de Sus, pe relaţia Bucureşti-Braşov, mai multe trenuri înregistrează întârzieri uriaşe.

Trenul Satu Mare – Bucureşti are o întârziere de 200 de minute, cel de la Braşov de 180 de minute, iar garnitura care vine de la Arad are 110 minute întârziere.

Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR SA, sa declarat în direct la Digi24 că defecţiunea este între Timişu de Sus şi Dârste. „Firul purtător şi linia de contact au fost rupte pe o porţiune de 150 de metri. Deranjamentul tehnic înseamnă staţionarea trenurilor în gările de pe traseu până la remedierea totală şi pe firul 1. La 9 dimineaţa s-a remeidat deranjamentul pe firul 2 iar trenurile sunt reînscrise acum în circulaţie, adică nu mai este nevoie de ataşarea locomotivelor diesel”, a spus ea.

Purtătorul de cuvânt a precizat că la această oră nu mai sunt trenuri staţionate în gări. Oana Brânzan a adăugat că în orele următoare mai sunt posibile întârzieri.

 

Un comentariu

  1. Ion Răspunde

    PSD -ul e de vina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.