Ultima actualizare: azi, 16:46
Locale

Bărbat, băgat în spital de o polițistă din Carei

politiaUn bărbat din Moftin a ajuns în spital după ce ar fi fost bătut crunt de o polițistă din Carei. 

Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din Moftinu Mare, a fost oprit joi în trafic, pe raza localității Ghilvaci, acesta aflându-se la volan deși avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, s-a constatat că acesta ar avea permisul anulat încă din data de 27 martie 2007. 

Polițiștii l-au dus pe bărbat la spitalul din Carei pentru recoltarea de probe biologice. De la spital, bărbatul a fost dus de polițiști la sediul Poliției municipiului Carei pentru a da declarații, acesta fiind cercetat penal pentru conducere fără permis și în stare de ebrietate. Aici ar fi fost anchetat, potrivit celor spuse de rudele bărbatului, de patru polițiști: trei bărbați și  o femeie. 

Bărbatul ar fi încercat să facă anumite glume pe seama polițistei căreia, în prima fază, i-a spus mucoasă, spunând că-i poate fi fată, apoi a asemuit-o cu Elena Udrea. 

Din câte se pare, la un moment dat femeia polițist nu ar mai fi suportat glumele bărbatului cercetat penal și l-ar fi lovit în zona abdomenului. 

În jurul orei 3, bărbatul a fost lăsat liber din postul de poliție din Carei, însă după numai câteva ore bărbatul s-a prezentat la Urgențe în Carei cu dureri mari. De aici a fost transportat la Satu Mare unde, după analize medicale mai amănunțite, s-a constat că are ruptură de vezică urinară, astfel că a fost internat și operat de urgență. 

IPJ Satu Mare a demarat o anchetă în acest caz. ”Din dispoziția domnului comisar șef  Haniș Alin, împuternicit la comanda inspectoratului, ofițeri din cadrul Compartimentului Control Intern vor efectua verificări cu privire la aspectele semnalate în mass media, în care sunt prezentate presupuse agresiuni fizice, comise în data de 16.02.2017, de polițiști din cadrul Secției Rurale Carei, asupra unui conducător auto surprins în trafic conducând sub influența alcoolului. În funcție de rezultatul verificărilor vor fi dispuse măsuri în consecință”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Satu Mare. 

 

18 comentarii

  1. calin Răspunde

    Mai mult ca sigur ca femeia are probleme psihice. E bine de vazut daca e la zi cu controalele si cum e posibil sa se intample asa ceva. Un om al legii care nu isi poate controla furia? Bine ca nu la impuscat.

    • Mitza Biciclista Răspunde

      Da de unde stii tu papagalule ca betivanul nu a avut probleme la vezica pana atunci??De ce trebuie urgent invinovatit omul legii?Si daca betivanul dadea cu masina peste tine sau peste mata si va omorau,mai sareai la gatul politistei??! Betzivani nenorociti,cum va stiti lua apararea cand sunteti prinsi ca beti de va pisati pe voi !!!

  2. Satmarean Răspunde

    Si cetatenii ar fi bine sa aiba un comportament civilizat. Pe langa ca unii incarca legea mai fac si misto ,vezi numai cei de la circulatie cat suporta. Ar treb legi mai clare….asa cum sunt in tarile acelea civilizate pa care le tot mentioneaza unii ca e asa de bine acolo. In fapt acolo era retinut automat si prezentat in cel mai scurt timp in fata instantei pt ultraj. Oricum e clar ca politista noastra nu a procedat corect.

    • Mitza Biciclista Răspunde

      In tarile civilizate chiar si injuratura constiuie ultraj !!La noi te poate injura,te poate scuipa,pot rade de tine ca il doare-n cur pe betivan!Iar cand e luat pe sus si incatusat imediat sare ”opinia publica” cu gura pe oamenii legii si-i filmeaza sau urla la ei !!Dar daca l-i s-ar intampla lor,celor cu gura mare, sa vezi ce ar critica politia ca nu intervine !!Tara de kkt ,oameni de doi bani !!

  3. Mr.Big Răspunde

    uau, ce femeie, daca l-a lovit cu pumnul asa de tare o iau de nevasta 🙂
    pe de alta parte asa ar trebui cu totii care urca la volan dupa ce consuma alcool, numai ca nu asa de grav sa-i bage in spital, doar un pumn in nas, fara discriminare.

  4. handi Răspunde

    Daca acest individ ar fi lovit-o el pe politista ar mai fi fost atat de mediatizat cazul? Va spuneu ca nu. Bravo ei . iar daca va fi pedepsita , sa ke fie rusine sefilor ei deoarece politistii nu sunt bataia de joc a celor care incalca legea.

    • Mitza Biciclista Răspunde

      Politistii nici nu mai stiu cum sa-si faca treaba !!Daca nu intervin in forta sunt catalogati ”mamaligi” daca intervin in forta sunt catalogati ”niste animale” sau cum zicea un dobitoc pe aici ”cu probleme psihice” !!Deci??Daca ar fi in America n-ar apuca sa zica nici ”au” ca ar fi cu botul plin de sange,incatusat si aruncat in duba!Apoi politistul aplaudat de multime !!

      • IoBag Răspunde

        Corect!
        Oleacă dură corecția, dar cretinul de șofer putea să omoare oameni nevinovați!
        Și dacă lui îi tăcea gura, nu pățea nimic, dar așa e la noi, tot ăla căcat la cur are gura mai mare!

  5. Un tasnadean Răspunde

    Săraca polițistă….. Sigur e nepoata cuiva și o sa scape basma curată! Sunt contra betivanilor, cu atât mai mult a celor care se urca la volan, dar politista trebuia sa rezolve treaba legal nu prin violenta.
    Oricum polițiștii se cred Dumnezeu pe pământ și au voie cu telefonul la ureche și fără centura când conduc mașinile personale!
    Totuși ar fi bine sa ne de-a exemplu pozitiv nu doar amenzi pentru gainarii!!!

    • Mitza Biciclista Răspunde

      De la jumatatea comentariului in jos ai dreptate,insa partea de sus,nu !!Daca nu e vinovata,inseamna automat ca e ”pila”cuiva??Daca betivanul avea de nustiu cand vezica ”in pioneze”??

  6. Grey Răspunde

    Daca luam pb in ansamblu omul civilizat umbla de 10 ani fara permis har domnului ca nu a patit nimic si uite cand o beut si el “putin ” alcolemie de 1.07mg care nu e putin a urcat intamplator la volan si a trebuit sa vina Elena oameni buni pe o coala de hartie alba este un punct negru numai punctul il vedeti

  7. Grey Răspunde

    Nu vedeti ca mass media ne face de rahat in toate ziarela ca ce a facut Udrea de Carei dar omul civilizat nu a facut nimica de 10 ani ”Hotul neprins e negustor cinstit “

  8. Satmarean suparat Răspunde

    Dar de ce nu puneti si o poza de a betivului sa il recunosc pe strada, ca sa ii scot dinti cu o teava, ca mai bine avorta maica-sa cu 6 luni inainte sa se nasca nenorocitu.

  9. beton Răspunde

    nu inteleg de ce sa suparat asa tare doamna politista,,,, sa coborit la nivelul uni betiv,a comparato cu o persoana frumoasa ,,,nu era cazul,,parerea mea are probleme,psihice,sau nu are cel putin cei 7 anii de acasa.

  10. beton Răspunde

    dar totusi seamana cu elena noasta ?

  11. baiatu Răspunde

    O felicit pe politista careianca. Iar tu ala de o blamezi…de trecea betivu peste baiatul sau fetita ta, ce mai ziceai ? Sau esti vreun labar ?!

  12. om simplu Răspunde

    Asa de ar face toti politistii cu nemernicii de betivi. Nu cred ca era suparata ca a asemanat-o cu Udrea, dar voi aia de ziceti ca are probleme psihice….eu va fac mucosi…va convine ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.