Consilierii locali au votat astăzi, în unanimitate, proiectul consilierilor PSD prin care stadionul Olimpia va purta numele lui Daniel Prodan.
Fotbalistul Daniel Prodan s-a născut la data de 23 martie 1972 în municipiul Satu Mare şi a decedat la data de 16 noiembrie 2016.
În martie 2008 Daniel Prodan a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obţinute la turneele finale de fotbal din perioada 1990-2000 şi pentru întreaga activitate.
“A devenit Cetăţean de onoare al Municipiului Satu Mare în luna februarie a anului 2015. Daniel Prodan a început să joace fotbal la echipa-fanion a oraşului său natal, Olimpia Satu Mare. În anul 1991, Prodan şi-a făcut debutul la echipa mare a Olimpiei. După două sezoane în care a evoluat pentru echipa sătmăreană, Daniel Prodan a făcut cel mai important pas al carierei sale, prin venirea la Steaua. Din anul 1993 şi până în 1997, el a evoluat la formaţia militară. A câştigat nu mai puţin de cinci titluri de Campion al României cu Steaua, reuşind să se remarce şi la Echipa Naţională a României, la care a debutat pe 2 iunie 1993, la Kosice în Cehoslovacia”, arată consilierii PSD înn hotărâre.
Fiind stadionul pe care a debutat, e o soluție onorabilă!
DAR … Didi merita mai mult!
E clar că stadionul are zilele numărate! Zona e improprie din mai multe puncte de vedere! Starea tehnică a stadionului este deplorabilă, necesitând investiții serioase!
Didi Prodan merita mai mult @ putea fi ,dar nu s a dorit de catre autoritatile publice locale si judetene , presedintele clubului Olimpia , a si fost propus de Silaghi Stefan , presed AJF . Dar s a ales politic presed club UDMR .Felicitari initiatorilor , grupul de consilieri PSD !
nu mai imprastiati minciunile altora. escrocul de silaghi minte cum i se misca buzele. el l-a propus pe Didi la o saptamana dupa ce postul a fost ocupat. Poate ne lamuriti de ce nu l-a propus timp de 6 ani cat a fost la conducerea Olimpiei? iar propunerea initiala a fost a lui Andrei Pasca. Asa, ca informare corecta .
Mi-ar fi rusine sa zic acelei haznale in ruină ”Didi Prodan” !!E ca si cum ai numi ”Centrul de reabilitare Kereskeny Gabor” hruba ruină plină ochi cu tigani de sub ”stadionul Unio”!!Daca tot vrea primăria un stadion care să poarte numele marelui fotbalist,atunci să dea niste fonduri să modernizeze cat de cat acel stadion!Chiar si cele cateva multinationale pot participa cu sponsorizări.
Felicitari grupului PSD !
Felicitari sincere grupului PSD ! Daca cu ajutorul parlamentarilor din formatiunea dv veti reusi sa si modernizati stadionul veti fi idolii mei, bafta.