Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Ziua Rromilor, sărbătorită la Satu Mare. Spectacol dedicat

Ziua Rromilor va fi sărbătorită și la Satu Mare printr-un spectacol dedicat special acestei zile, care va avea loc sâmbătă.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare în colaborare cu Asociația Partida Rromilor Pro Europa- Sucursala Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare organizează un spectacol dedicat Zilei Internaționale a Rromilor – sâmbătă 8 aprilie, de la ora 11:00, în Sala Festivă a Muzeului Județean Satu Mare.

În program vor evolua grupul „Romane cerxenorră- Steluțe rrome” din Sărăuad, Formația „Trandafirii Negri” din Satu Mare, Asociația „Danko Pista- Stelele Careiului” din Carei, și Formația de dansuri din Tiream și Tășnad.

Data de 8 aprilie a devenit Ziua Internaţională a Rromilor în anul 1971, la primul Congres Internaţional al Rromilor, desfăşurat la Londra. Tot atunci a fost adoptat şi imnul internaţional al rromilor, ”Gelem, gelem” al solistei Olivera Vuco din filmul iugoslav ”Am întâlnit şi ţigani fericiţi”. Culoarea verde a drapelului sugereazǎ pǎmîntul şi natura, albastrul sugerează cerul, iar roata roşie de pe drapel aminteşte că rromii sunt originari din India, de unde au venit după un lung exod.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.