Președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, se declară mulțumită de realizările Guvernului Grindeanu și a prezentat bilanțul primelor 100 de zile de guvernare PSD. Creșterea salariului minim pe economie, creșterea salariilor din administrație, în educație și sănătate, creșterea pensiei minime, mai multe venituri la bugetul de stat, reducerea TVA, măsuri pentru susținerea economiei și sprijinirea firmelor, mai multe locuri de muncă, dar şi reduceri de taxe, impozite şi accize – acestea sunt în mare cele mai importante măsuri luate de Guvernul PSD în primele 100 de zile de guvernare, cu impact asupra buzunarului cetățeanului.
Președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, a declarat că până acum programul de guvernare cu care PSD a câștigat alegerile a fost respectat.
”Până acum programul de guvernare este respectat și am arătat că ne ținem de promisiuni. Salariul minim a crescut la 1.450 lei, salariile din administrație au crescut cu 20%, în educație și sănătate cu 15%, salariile actorilor cu 50%. Totodată, pensia minima garantată a crescut la 520 lei, a fost eliminată plata CASS pentru toți pensionarii și impozitul pentru pensiile mai mici de 2.000 lei. În același timp, au fost eliminate plafonul la 5 salarii medii pentru baza de calcul CASS și CAS, impozitul pentru angajații sezonieri menținuți tot anul și CASS pe venituri suplimentare (dividende, investiții, dobânzi)”, a declarat președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.
Guvernul PSD a redresat și situația critică în privința încasărilor TVA, luând în același timp măsuri de stimulare a mediului de afaceri precum reducerea TVA la 19%, impozit de 1% pentru IMM-uri, lansarea în dezbatere a programului Start-Up Nation și a Legii prevenției, eliminarea taxei pe construcții speciale, eliminarea formularului 088.
”După un declin în ianuarie de -24,8%, când s-a încasat TVA aferentă lunii decembrie 2016, în februarie s-a trecut pe plus (+2,5% față de feb. 2016), iar în martie am avut un avans semnificativ de +8,9% față de martie 2016. Asta luând în calcul și faptul că TVA a scăzut de la 1 ianuarie 2017 de la 20% la 19%”, a precizat Fedorca.
Pe de altă parte, veniturile totale au crescut în primul trimestru al acestui an cu peste 7%, investițiile străine au crescut cu 45% și, tot în acest an, avem fonduri europene cu 899% mai multe.
”În ianuarie 2017, veniturile totale au fost de – 5,7% față de anul trecut, în februarie de +4,5%, iar în martie de 22.1%. Astfel, pe primul trimestru, media veniturilor totale este de plus 7,2%. Primele două luni s-a înregistrat un +5,4% la producția industrială și +8,7% la cifra de afaceri din industrie, potrivit datelor INS. De ce e foarte importantă această creștere? E o creștere sănătoasă a economiei, bazată pe producție. Producția industrială reprezintă 22% din PIB. Dacă industria merge bine, atunci și economia merge bine. Această creștere implică și o creștere a locurilor de muncă, iar prin măsurile luate s-au creat 62.000 de noi locuri de muncă în primele luni ale anului, România ajungând astăzi la o rată a șomajului de 4,71%, cea mai mică rată de după criză pentru perioada de iarnă”, a mai arătat președintele PSD Satu Mare.
În ceea ce privește fondurile europene, pe trimestrul întâi al anului 2017 România a avut o absorbție de 2.977 milioane de lei, comparativ cu 298 milioane de lei, în aceeași perioadă din 2016, ceea ce înseamnă o creștere cu 899%.
Un alt aspect important este că investițiile străine au crescut în trimestrul I cu 45%. Acest lucru arată că investitorii străini au încredere în programul economic al PSD și vin să investească în România.
În domeniul agriculturii, promisiunile realizate sunt: acordarea subvențiilor, alocarea de fonduri pentru cadastrarea gratuită, programul anti-grindină, lansarea programului de reabilitare a infrastructurii de irigații. Lansarea programului ”Tomate românești„ și credite pentru fermieri a fost devansat în trimestrul II.
Alte măsuri luate pentru firme și populație: deducerea abonamentelor medicale în limita maximă de 400 de euro pe an, eliminarea a 102 taxe, eliminarea impozitului pe transferul proprietăților cu valoare sub 450.000 lei, creșterea veniturilor pentru asistenții persoanelor cu handicap, creșterea indemnizației minime pentru concediul de creștere a copilului de la 1.062 lei la 1.232 lei, creșterea stimulentului de inserție de la 531 lei/ lună la 650 lei/ lună, dar și ieftinirea cu 35% a medicamentelor inovative fără patent și actualizarea listei cu medicamente compensate.
Sursa: PSD Satu Mare
De impozite noi, de taxe…de cresterea preturilor, chiar nimic?
Despre Sfântul Așteaptă, patronul dublării salariilor bugetarilor, nu ziceti nimic?
Romania nu se rezuma la bugetari. Ce face PSD cu cei din mediul privat, in afara sa-i exploateze?
Sa vedem cand se vor contabiliza esecyrile si nerealizarile care membru al PSD va avea curajul sa iasa public sa le spuna!
Astept sa introduca onor guvernul, masura impozitarii progresive a salariilor care va da adevarata masura a cresterii/descresterii salariului net in Romania!
In rest sa auzim numai de bine!
Tic, tac, tic, tac, DNA-ul tic, tac. Aurelia ? Feforca? 60,000 euro ceruti pentru un post de deputat eligibil la PSD. Adevar sau provocare?
Cu masuri populiste, nesustenabile, ingroapa viitorul tarii!
dNA sa Verificati angajarea Crinei Dunca Batea Ciprian la Primaria Negresti Oas!!!