Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Prognoza meteo pentru minivacanța de 1 Mai. Se deschid ștrandurile

Sătmărenii vor avea parte de soare și de vreme frumoasă în minivacanța de 1 Mai, potrivit prognozelor date de meteorologi.

Minivacanța de 1 Mai va începe cum nu se poate mai prost la Satu Mare. Dacă vineri vor fi înregistrate temperaturi de 21 de grade și cer predominant senin, sâmbătă se răcește semnificativ și vor cădea precipitații. Temperatura nu va urma mai mult de 17 grade iar meteorologii spun că va ploua.

Duminică, în schimb, vremea va fi foarte frumoasă. Nu va fi niciun nor pe cer, ploile ne vor ocoli, iar temperatura va urca până la 20 de grade la umbră, adică aproximativ 25 de grade la soare. Deci va fi timpul ideal pentru picnic, dar și pentru ștrand.

Timp frumos va fi și luni, 1 mai, când vom avea 22-23 de grade la Satu Mare, adică 27-28 de grade la soare, cer senin, mici șanse de precipitații. Și mai cald va fi marți, 2 mai, când temperatura va urca până la 25 de grade, cerul va fi senin aproape tot timpul, iar șansele de precipitații sunt foarte mici.

Așadar sunt premize ale unei minivacanțe frumoase pentru sătmăreni cu atât mai mult cu cât toate ștrandurile din județ anunță că vor deschide larg porțile cu această ocazie, dându-se astfel start sezonului estival.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.