Numeroși români sunt răspândiți pe tot continentul, unde își demonstrează imediat valoarea ajungând uneori chiar în topul avuților din țara de adopție.
În Portugalia, de exemplu, cea mai importantă rețea de clinici de înfrumusețare e deținută de o româncă, iar secretul pe care și-a construit succesul e tot românesc, a arătat Carmen Avram, duminică, la emisiunea „În Premieră”.
Românca Mirela Șuta a ajuns atât de bogată încât s-a instalat într-o casă de miloane de euro pe care a decorat-o cu opere de artă valorând alte câteva milioane.
Mirela a plecat din Satu Mare și a devenit milionară în Portugalia.
„Am venit și m-am angajat ca spălătoreasă de vase la un restaurant. După o săptămâna am renunțat. Fratele meu lucra pe șantier și după trei luni ne-am gândit să ne facem o firmă de construcții”, a relatat românca. Asta se întâmpla în urmă cu 17 ani când cei doi frați au plecat la drum cu un avânt nebun și multă naivitate. Nu aveau bani, relații și nici experiență.
„Am învățat să pun gresie, faianță, să pun cărămidă”, și-a amintit Mirela Șuta. Încet, încet, micuța lor firmă a început să se facă mare.
„Încercam să fim foarte serioși. Am început de la zero, am ajuns la construcții de case, de blocuri, renovări de multe proprietăți și palate”, a spus Mirela Șuta în interviul acordat emisiunii „În premieră”.
Mirela Șuta a investit apoi 100.000 de euro în afacerea cu brandul Gerovital.
Mirela a devenit mai întâi distribuitor oficial al cremelor Gerovital în Portugalia, apoi și-a deschis prima clinică de tratamente de înfrumusețare și de slăbire după protocoalele Anei Aslan. După câțiva ani a ajuns la o întreagă rețea.
Mirela Șuta are astăzi șase centre de înfrumusețare în Portugalia și încasări de 400.000 de euro pe lună.screen
Sursa:Antena 3