Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

VIDEO/FOTO. Culisele scandalului Dr Alban la Satu Mare. De ce a coborât mai devreme de pe scenă

Deși așteptat de mulți fani la Satu Mare, unii veniți chiar și din țară special pentru el, Dr Alban a fost protagonistul unui mic scandal în prima seară a Zilelor Orașului.

Cu toate că în contract era prevăzut că trebuie să cânte 45 de minute (40 de minute show-ul plus un bis), Dr Alban a coborât de pe scenă la 33 de minute, după ce a cântat exact șapte piese.

Au urmat niște discuții mai aprinse cu organizatorul principal al acestui eveniment, consilierul primarului, Gergo Butka, după care Dr Alban a urcat pe scenă în minutul 35, a mai cântat 4 minute, iar în minutul 39 a ieșit definitiv de pe scenă.

Gergo Butka a explicat pentru PortalSM ce s-a întâmplat de fapt.

”El a fost foarte obosit. A venit direct de la Stockholm via Budapesta. A fost așteptat la intrarea în oraș, a fost dus la un restaurant să mănânce. I s-au asigurat practic toate condițiile. La concert, a ieșit mai repede de pe scenă, moment în care i-am atras atenția că a fost semnat un contract de 45 de minute cu impresarul său și a fost rugat să urce din nou pe scenă. Lucru care, în cele din urmă, s-a și întâmplat”, a precizat Gergo Butka pentru PortalSM.

Discuția dintre Butka și Dr Alban a fost confirmată pentru PortalSM și din alte surse care au mai precizat că Dr Alban ar fi devenit foarte nervos când i s-ar fi spus că trebuie să cânte 45 de minute.

”A cerut să i se aducă contractul să-l vadă. El susținea că nu a semnat așa ceva. În cele din urmă, a revenit pe scenă pentru o singură piesă”, au spus sursele pentru PortalSM.

Chiar și în aceste condiții, Dr Alban a câtat la Satu Mare doar 39 de minute, cu tot cu pauze, adică opt piese, nu 45, cum era prevăzut inițial.

”Dacă Dr Alban pleca după cele 33 de minute, scena rămânea goală peste o oră de vreme până la ora la care era programat recitalul celor de la 3 Sud-Est. Din cauza asta a avut loc discuția despre cele 45 de minute semnate de managerul lui Dr Alban. Nu a vrut nimeni să-l țină cu forța pe Dr Alban pe scenă, doar că nu era corect pentru public să stea în fața scenei goale mai bine de o oră, până ce era programat următorul concert. Și așa, cei de la 3 Sud Est au fost niște domni, au venit cu mult înainte de ora programată și au intrat imediat pe scenă fără nicio problemă. Așa că timpul mort la scenă creat de Dr Alban a fost diminuat de cei de la 3 Sud-Est”, mai spun pentru PortalSM surse din apropierea scenei de aseară.

7 comentarii

  1. virgi Răspunde

    Dr Alban nu a murit numai un pic s-o hodinit trebuia să îl aducă pe Doru sa umple timpul cu dansuri din buric.

  2. Dr Cioca Răspunde

    Si eu vreau si eu sa dansez cu Dr Alban si eu vreau !!!???☺

  3. Szalma Jack Răspunde

    Cat i-au dat dentistului pentru cele 4 piese(restul au fost doar niste mugete intr-o englezo-africana)??Sper ca nu mai mult de 2-3 mii de euro cu tot cu mamaliga ce-a mancat-o !!! Si inca o chestie: nota UNU pentru sonorizare,a fost cea mai proasta din toata istoria zilelor satmarului !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  4. Dr Spinu Răspunde

    Ba ce aveți voi cu dentisti în P…a mea ca va arat eu vouă de nebuni nevrozati.

  5. laurentiu Răspunde

    Bine ca Chris Norman, care e muuuuulllt peste Dr Alban, a cantat aproape doua ore, anul trecut! El a venit din America.

  6. dr. albon Răspunde

    cris norman a venit din marea britanie 🙂 mai bine il aduceau iar pe el si daca venea din america. dar de ce dr. alban a fost cazat in ungaria???

  7. Rareș Răspunde

    Dar 30 de minute nu sunt de ajuns, la ce bun 45?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.