Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Festivitate de închidere a anului şcolar în Penitenciarul Satu Mare

Într-un cadru festiv, 30 de deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Satu Mare (16 la ciclul primar si 14 la ciclul gimnazial), au participat la activitatea de încheiere a anului şcolar 2016-2017. Activitatea prezidată de directorul institutiei, comisar şef de penitenciare Romeo Poiană s-a desfăşurat in clubul unitătii, unde, de altfel s-au desfăşurat si orele de curs pe parcursul anului şcolar.

La ceremonie a participat Ramona Costin, director al Centrului Scolar pentru Educatie Incluzivă, învăţătoarea Cornelia Jurcan, cea care a asigurat predarea disciplinelor pentru absolvenţi, comisarul şef de penitenciare Paul Mărginean, şef Serviciu educatie şi asistenţă psihosocială şi personal responsabil cu activitatea de reinserţie socială a deţinuţilor.
        
În discursurile ţinute de directorii celor două institutii mai sus amintite, au fost felicitaţi absolvenţii pentru eforturile depuse, s-au adus mulţumiri personalului din Biroul Educatie, iar la final, toţi absolvenţii au primit diplome de absolvire.
Ca serviciu public aflat în slujba comunităţii, Penitenciarul Satu Mare organizează cursuri de şcolarizare pentru persoanele custodiate urmărind compensarea deficitului şcolar şi prevenirea, în acest fel a recidivei, prin transmiterea unor valori fundamentale, formarea de deprinderi şi atitudini, care să determine comportamente prosociale.

Un comentariu

  1. Marusca rusca Răspunde

    ASA, DA. !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.