Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Concurs de cai la Rușeni. Exemplare, unu și unu

Concurs de cai. Sâmbătă, la Rușeni, a avut loc cea de a VI-a ediție a Concursului Ecvestru, dedicat cailor. La eveniment au participat foarte mulți iubitori de cai din tot județul Satu Mare, o parte dintre ei fiind chiar și competitori.

Primarul comunei Păulești, Zenviu Bontea, a arătat că Primăria Păulești s-a implicat activ în organizarea acestui eveniment.

”Inițiativa acestei sărbători este de ceva timp. Noi am perpetuat-o, ne-am implicat în organizarea din acest an. Am reușit să realizăm în acest week-end mai multe sărbători în comuna Păulești. În această perioadă avem invitați din comuna Szereges, comună înfrățită cu comuna Păulești. Am fost și noi invitați acolo, am avut ce vedea și ce învăța. De altfel, muzeul de la Păulești își are izvorul în aceste vizite pe care le-am avut și nou în Ungaria”, a arătat primarul comunei Păulești, Zenoviu Bontea.

De asemenea, Augustin Cădar, unul dintre organizatori, a afirmat că acest concurs a are un succes deosebit, fiind mulți competitori aliniați la start.

”Ne bucurăm de o vreme deosebită. Este un concurs de cai, cu mai multe probe. Este vorba despre concursul de frumusețe, la care s-au înscris 30 de exemplare din diferite rase. De asemenea, avem și proba de tracțiune, unde sunt înscriși peste 30 de cai. Această probă va consta într-o sanie pe care se vor pune greutăți progresiv.  Avem un juriu format din patru persoane, crescători de cai, medici veterinari. Inițiatorul și sufletul acestui concurs este părintele David Breban, din Rușeni. Ne bucurăm de sprijinul autorităților locale”, a spus Augustin Cădar.

La ediția din acest an, caii nu au fost bătuți.

”Există și o legislație în vigoare, iar polițiștii sunt aici de față, iar dacă cineva va îndrăzni să agreseze un cal, i se va întocmi un dosar penal”, a mai spus Cădar.

Nu a fost singurul eveniment organizat în acest week-end la Păulești. Duminică dimineața, în Amați a fost inaugurat Muzeului comunei Păulești, muzeu amenajat prin voluntariat și cu obiecte proprii, care nu a necesitat nicio investiție de la bugetul local.

Apoi, în jurul orei 14, va avea loc deschiderea Festivalului Tradițiilor și Meșteșugurilor Populare, în centru localității Amați. Cu această aici vor concerta cunoscuta interpretă de muzică populară, Veta Biriș, Petrică Mureșan, Georgiana Marina, Malvina Madar Iederean cu Dănțăușii din Soconzel și Cuța, Ansamblul Județului „Doruri Sătmărene” (prezentând o serie de dansuri codrenești, ungurești, șvăbești, cât și cântece din zonele etnofolclorice enumerate), Mihai Zele și Ansamblul Folcloric „Comoara Oașului”, și Ansamblul de dansuri populare din Ambud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.