Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

Gaze de 100 mil. euro la Moftin. Localnicii nu primesc nimic

După cum se ştie, comuna Moftin stă pe o pungă de gaze estimată la peste un milion de euro. Ce îi nemulţumeşte pe localnici, şi a reieşit dintr-un reportaj realizat de Digi24, este faptul că ei nu vor primi nimic.

În aceste condiţii, primarul comunei, Gheorghe David, vrea să discute cu parlamentarii să modifice legislaţia în aşa fel încât şi comunităţile locale care locuiesc în zonă să aibă vreun beneficiu.

“Este un lucru care ne nemulţumeşte foarte mult. Ne gândim la o firmă prin care să aducem la cunoştinţa parlamentarilor”,  spus edilul.

Agenţia pentru Protecţia Mediului şi-a dat deja acordul, iar unitatea de producţie ar urma să devină funcţională la începutul anului viitor. Deşi locuiesc pe o adevărată “mină de aur”, localnicii din Moftin sunt dezamăgiţi, pentru că localitatea lor nu va încasa niciun leu din afacerea cu gazele naturale. Potrivit Codului Fiscal,  pentru punga de gaze comuna în cauză ar trebui să încaseze măcar impozitul pe teren, cifrat la cel puțin 10.000 de euro pentru aproximativ trei kilometri pătrați (300 de hectare) de teren, scrie Digi24.

3 comentarii

  1. Mihnea Răspunde

    E vorba de 100 mil sau doar un milion? Si potrivit codului fiscal….primaria chiar va incasa impozitul pe teren….

  2. Zoli Răspunde

    Ar fi cazul sã se ieftineascã gazul !!!

  3. Pcr Răspunde

    După o să urmeze cutremur la moftin nu acceptați !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.