Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Zeci de agenți economici și producători agricoli, puși la colț de polițiști. Amenzi de peste 100.000 de lei!

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă să desfășoare în această perioadă acțiuni pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse agroalimentare.     

Astfel, în acțiunile desfășurate în zilele de 20 și 21 septembrie 2017, polițiștii specializați din cadrul serviciului au angrenat în activități de control și polițiști din structurile de ordine publică dar și specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mate și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare.

În vederea eficientizării activităţii de prevenire si combatere a fenomenului evazionist ce se manifesta cu precădere în domeniul producerii, achiziționării și comercializării produselor de morărit și panificație, cât și în domeniul agroalimentar, au fost organizate şi desfăşurate la nivelul întregului județ acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniile menționate.

În acest context au fost verificați  62 agenți economici și 43  producători agricoli. Totodată, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Satu Mare au fost constituite un număr de 3 filtre pe arterele principale de acces în municipiul Satu Mare, ocazie cu care au fost verificate un număr de 189 de autovehicule.

Urmarea a neregulilor constatate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat un număr de 60 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 102.400 lei, din care 28 sancțiuni la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, ca urmare a expunerii spre vânzare de către agenții economici și producătorii agricoli de produse a căror proveniență nu putea fi dovedită în condițiile legii, 8 sancțiuni la OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat, ca urmare a identificării la punctele de lucru a agenților economici verificați a unor sume de bani care nu au putut fi justificate prin documente emise de aparate de marcat electronice fiscale, 24 sancțiuni la Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, urmare a identificării unor producători agricoli care efectuau activități de comerț în Piața Agroalimentară Satu Mare, fără a avea afișată eticheta de produs care să conțină informații cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obținerii produsului și prețul de vânzare al acestuia.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 202 bucăți produse de panificație ( pâine, cornuri, chifle) și cantitatea de 1.966 kg produse agricole ( struguri, porumb, cartofi, varză, morcovi, ceapă, vinete), în valoare totală de 3.200 lei, ca măsură complementară  în urma săvârșirii unor contravenții la legislația ce reglementează activitățile economice.

Sursa IPJ Satu Mare

11 comentarii

  1. abc Răspunde

    1. Poză de actualitate cu salată și ridiche. Nici măcar nu e făcută poza în Satu Mare ! Dar nu mă miră nu e prima dată.
    3. Sunt două-trei zile când bate vântul prin piețe – luni, marți și joi. Spuneți vă rog asta polițailor! Să nu cumva să meargă la controlat mâine sau sâmbătă! S-ar putea să găsească mult mai mult popor, implicit comercianți.

  2. y Răspunde

    @norick, nu provoca te rog pe prietenul nostru comun. Și la români nu se fură. Dacă ai făcut armata știi că se completează.

  3. Gabriel Răspunde

    În Piața Someș soția controversatului traficant și comerciant de țigări BOGDAN (nume de familie ) pe mai departe vinde nestingherit legume, fructe de pădure și orice, având masa amplasata strategic de unde vede și supraveghează orice mișcare din piața.Produsele pe care le vinde nu sunt din producție proprie ci din comerțul ilicit. Cine le închiriază mese unor astfel de persoane? Care este interesul? Cine are de câștigat? Aici,cine are interes poate face dosare penale cu implicații la nivel înalt.

  4. pop marius Răspunde

    na bine ma crezi ca nu decarteaza unde trebuie iar tigari are nonstop doar nu mai e contrabanda au fost interventii in forta nu?????!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.