Actorul Vasile Blaga s-a născut pe 22 martie 1959. A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar ceea ce a reușit după terminarea studiilor va rămâne adânc întimpărit în memoria iubitorilor de teatru, în memoria sătmărenilor care i-au urmărit cu mare drag prestațiile, dar și în memoria celor care au avut măcar o dată ocazia să asiste la un spectacol acaparat de carisma și umorul lui Vasile Blaga. De la primele spectacole, de la mijlocul anilor 80 și până de curând, Vasile Blaga a reușit, prin talentul desăvârșit și umorul său unic, să bucure generații și să descrețească chiar și cele mai încruntate frunți.
În peste 30 de ani de activitate, Vasile Blaga a fost mereu cu zâmbetul pe buze, a dat totul pentru teatru și și-a iubit necondiționat publicul, iar acesta din urmă, la rându-i, i-a răsplătit fidelitatea, adulându-l la fiecare spectacol și la fiecare apariție pe scena culturală a Sătmarului și a țării. Aparițiile TV de la Antena 1, cele peste 200 de spectacole de teatru și nenumăratele momente și evenimente culturale reprezintă cartea de vizită a lui Vasile Blaga, un CV extraordinar pentru unul dintre cei mai mari actori pe care i-a dat Sătmarul. Carisma aparte, buna dispoziție alimentată mereu cu energie și vitalitate, precum și elementul surpriză pe care l-a oferit cu fiecare spectacol l-au așezat pe Vasile Blaga pe cele mai înalte culmi ale culturii sătmărene. Viața i-a dat teatrul, iar teatrul i-a dat viață pentru că teatrul este asemeni vieții, impresionant, dar și imprevizibil.
După teatru, a doua mare iubire a lui Vasile Blaga au fost caii. Dincolo de scena Teatrului de Nord, îndrăgitul actor și-a dedicat timpul liber creșterii cailor, pasiune care s-a aprins încă din copilărie. ,,De mic copil mergeam la CAP, la tatăl meu care lucra acolo, avea un lot de 25 de vaci pe care le mulgea, iar acolo m-am întâlnit prima oară cu primii cai, pe care îi conduceam la adăpat. Aceasta era răsplata mea”, spunea Vasile Blaga despre cum s-a născut pasiunea lui pentru cai, în cadrul unui interviu realizat în urmă cu doi ani. Manejul impresionant pe care l-a deținut în comuna Botiz și de care a avut mare grijă, reprezintă dovada că pasiunea nu cunoaște limite, iar Vasile Blaga a avut o dragoste necondiționată pentru pasiunile sale.
În memoria îndrăgitului artist, cultura sătmăreană se va înclina de fiecare dată, iar odată ce lacrimile tristeții se vor epuiza, vor rămâne amintirile și zâmbetele schițate după fiecare moment artistic revăzut, iar acestea din urmă nu se vor epuiza niciodată. Rămas bun, Vasile Blaga.