Ultima actualizare: azi, 15:58
Locale

Razie de amploare a Poliției la Satu Mare: 240 de amenzi în 24 de ore

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni preventive pentru a stopa accidentele de circulație, ocazie cu care începând de ieri, 17 noiembrie a.c. de la ora 18.00 și continuând până dimineață au aplicat peste 240 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 90 000 de lei.

În cadrul acestor acțiuni, polițiștii au acționat cu preponderență pentru nerespectarea regimului de viteză, cauză principală a producerii accidentelor rutiere grave. În acest sens s-au aplicat 162 de sancțiuni contravenționale la viteză și au fost reținute 25 de permise de conducere, din acestea 22 pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză.

Tot în cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au depistat doi conducători auto, unul în municipiul Satu Mare și altul în municipiul Carei care aveau o concentrație alcoolică în aerul expirat cu mult peste limită.

Astfel, fiind testați cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru primul și 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru cel de al doilea.

În ambele cauze s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: Poliția Satu Mare

7 comentarii

  1. Pop Ioan Răspunde

    In sfirsit si-au dat seama ca soferii care functioneaza pe baza de alcool trebuie cautati seara,noaptea. Dimineata la ora 6,un pahar de bautura nu mai poate fi detectat.Dar pina ajunge acasa, poate omori pe citiva.Si mai eficienti ar fi daca un politist in civil s-ar posta in apropiere de intrarea in bar,restaurant,discoteca etc si ar comunica prin statie directia si tipul masinii cu care pleaca omul si oprit mai departe.Atunci s-ar face ravagii adevarate printre soferi.

  2. cetateanul relaxat Răspunde

    @popica…in opinia ta cine iese dintr-un local public obligatoriu a consumat alcool…probabil vorbesti din proprie experienta…dar sunt destui soferi care se limiteaza la bere fara alcool ,sucuri,sau apa plata!

  3. Noi Răspunde

    Poliția a primit ordin de la guvern sa aducă bani la buget,acțiuni zilnice a poliției de2-3 săptămâni de când sa spus ca nu are guvernul bani de salarii:)))

    • Unu' Răspunde

      Da bravo măi! Genială remarcă!
      Probabil că te-a sunat pe tine guvernul să încalci legea ca să poți fi amendat de către poliție, să-și facă bieții de ei target-ul!
      Mare prostie-i în țara asta! Avem unele legi și regulamente, le încălcăm, că doar ele, legile și regulamentele se referă doar la fraieri și noi nu estem fraier, și-apoi dăm vina pe tot universul că guvernul are treabă cu noi!!!
      Păi ia incercați să nu mai fiți balauri în trafic și veți vedea că nu vă are nimeni treaba!
      De peste 10 ani n-am mai primit nici o amendă! Ultima amendă era pentru vorbit la telefon (pe vremea când încă se mai dădea amendă pentru așa ceva, că acuma chiar și polițiștii vorbesc la telefon în timp ce conduc!)!

      • abc Răspunde

        Tu cum stai cu trusa de prim ajutor și cu roata de rezervă (adică nu o roată veche aruncată în portbagaj)?

  4. Unu' Răspunde

    Le recomand domnilor polițiști să mai facă câte o acțiune și dimineața, în intervalul orar 7-8, pe la cele două sensuri giratorii de pe Lucian Blaga și să-i amendeze pe toți cei ce blochează sensurile giratorii! Nu pot avansa în sens, dar ei intră și-l blochează, iar cei ce ar putea să intre nu pot intra deoarece vre-un bou stă ca balega-n drum!
    Iar pe porțiunea de 100 de metri dintre Păuleștiului și Independenței sigur sunt suficiente 3 treceri de pieton? Dacă se chinuie puțin, pot să mai bage 2-3! Sau mai bine, faceți o singură trecere, de la Penny până la cantina Unio!

  5. y Răspunde

    La un stop trec aproximativ 20 de mașini. Dintre acestea hai să zicem 5 depășesc limita de 50 km/h că se grăbesc (eu zic că sunt și 10). Frecvența schimbării culorii semaforului roșu/verde variază dar este cam 2,5 minute. Deci într-o oră trec la un singur stop 40×20 adică 800 mașini din care estimativ 40×5 = 200 mașini depășesc limita de viteză legală în oraș. La un stop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.