Primăria Municipiului Satu Mare a făcut, pentru prima dată în ultimii 27 de ani, un pas important pentru o face ORDINE în zona de agrement Bercu Roșu și Bercu Mare, însă s-a lovit de atitudinea “distructivă” pe care Instituția Prefectului Satu Mare o promovează în relația cu cetățenii municipiului Satu Mare.
Printr-un proiect de hotărâre, votat în UNANIMITATE de Consiliul Local Satu Mare, în 26 octombrie, executivul Primăriei a reușit să rezolve o problemă stringentă a locuitorilor din această zonă, care solicitau de ani de zile măsuri concrete în vederea obţinerii adreselor necesare pentru înscrierea acestora în actele de identitate.
Hotărârea Consiliului Local Satu Mare a fost atacată în 5 decembrie 2017, fără procedură prealabilă, în contencios administrativ de Instituția Prefectului, fără să se motiveze în vreun fel decizia, astfel că H.C.L-ul a fost suspendat.
Instituția Prefectului lovește în sute de locuitori ai municipiului, refuzându-le posibilitatea de a intra în legalitate în privința domiciliului, dar, ce e cel mai grav, le pune în pericol siguranța și sănătatea.
Cetățenii din această zonă nu mai pot beneficia de anumite servicii publice, Salvare, Pompieri și Poliție, ale căror mașini de intervenție nu pot fi chemate la o adresa exactă. Până în prezent au fost numeroase cazuri în care medicii de pe Ambulanță, pompierii militari ori polițiștii au bâjbâit în căutarea adresei la care au fost solicitați.
Totodată, prin neeliberarea actelor de identitate pe o adresă clară și precisă se provoacă și un prejudiciu material, locuitorii de aici neavând posibilitatea de a beneficia de credite sau de utilități.
Conducerea Primăriei Municipiului Satu Mare îi îndeamnă pe toți locuitorii din Bercu Roșu și Bercu Mare, care se consideră lezați de suspendarea hotărârii Consiliului Local Satu Mare să se adreseze Instituției Prefectului Satu Mare, Piața 25 Octombrie nr.1, etajul 1, mai exact următorilor demnitari și funcționari:
-prefect Darius Filip- telefon: 0261-711536
– șef Serviciu Juridic, Cosmin Dorle – telefon: 0261-711989
– consilier juridic Adina Tomșa – telefon: 0261-711989
Ne întrebăm, până unde poate merge batjocura față de cetățeni pe care o promovează anumiți funcționari din Instituția Prefectului Satu Mare? Am promis că facem ordine, dar alții preferă haosul!
Primarul municipiului Satu Mare
Kereskényi Gábor
Viceprimari
Doina Feherși Adrian Albu
Administrator public
Maskulik Csaba
Vă supun atenţiei următoarea problemă de logică:Nu ar fi fost cinstit să se deie un termen de 2 ani pentru ca cei care au avut respect pentru lege şi nu şi-au construit imobile ilegal s-o facă în acest interval ?Răspunsuri:a)Ba da,era nedrept să favorizezi pe cei care au încălcat legea iar cei care au respectat-o să fie dezavantajaţi faţă de aceştia.
b)Nu, pentru că aşa ar ieşi haos şi ar dispărea zona şi statutul de zonă de agrement privat.
c)Şi da şi nu în sensul că pe lângă acestia vor mai fi tolerate ,,cazuri” care ,,vor fi puse în legalitate”.
Propunere:Consiliul local să stabilească impozite usturătoare pentru cei ce vor să rămână acolo şi ,,să-şi pună în legalitate”….ilegalităţile iar restul să aibă termen de demolare pe cheltuiala lor.
Întrebare retorică:,,Punerea în legalitate ” nu este un îndemn pentru încălcarea legii urbanismului şi forţarea mâinii autorităţilor?
Dorle – samsar imobiliar
Darius Filip – tepar imobiliar
Legea trebuie sa fie lege pentru toți. Asta e rolul prefecturii. Daca cei din primărie au gresit( intenționat sau nu) trebuie sa corecteze. Ce mare lucru. Daca vor, pot sa o facă in următoarea ședinta. Gabor încearcă sa își facă capital politic pe spatele instituției Prefectului. Urat
Trebuie facuta ordine in Bercu, asa cum trebuie in tot orasul!
Dar cu respectarea legii, pai articolul 14 din HCL e legal sau ilegal cf. legilor din Romania.
Pai ce votati mai fratilor in consiliu?
Daca azi se accepta un articol bagat “pe gat” – ilegal cf. Constitutiei, de ce sa nu bage si maine tot asa, 1-2 articole ilegale pe un fond ok.
Daca eu ma duc la catedra sa predau istorie (e ok) dara daca sunt beat si mai pleznesc cate un elev e ok?
Daca sunt medic si ajut oamenii dar cer si spaga e legal?
Daca sunt sofer de microbuz si duc oamenii pe un traseu dar mai trag cate o cinzeaca e legal sau ilegal.
Cu alte cuvinte daca in HCL se doreste rezolvarea intr-un prim pas a unor probleme vechi in zona Bercu dar se incalca unele legi cum e ?
Cuiul lui Pepelea e acest articol care pare sa fie ilegal?
Art.14. Inscripţionarea denumirilor se face în limba română şi maghiară, atfel:Drumul Luncii – Lanka utcaDrumul Cimbrului – Csombor utcaDrumul Muşcatelor – Muskátli utcaDrumul Frunzelor – Lomb utcaDrumul Petalelor – Szirom utcaDrumul Salviei – Zsálya utcaDrumul Vinului – Bor utcaDrumul Afinelor – Áfonya utcaDrumul Frasinului – Kőrisfa utcaDrumul Lavandei – Levendula utcaDrumul Gutuiului – Birs utcaDrumul Curcubeului – Szivárvány utcaStr. Cedrului – Cédrus utcaÎn documentele oficiale vor fi utilizate denumirile în conformitate cu art.1-13 din prezenta hotărâre.
Cum atrecut de comisiile din Primarie?
AU TRECUT CA SUNT ROMANI UNU SI UNU, INCEPAND CU ALBU , FEHER, ROCA, RATIU, SUMLAS, ETC.
A SE VEDEA LINKU URMATOR http://www.satu-mare.ro/pagina/membrii-consiliului-local.
Albu, s-ar răsuci Bratianu in mormânt sa vadă ce faci. De consilierii psd ce mai poți zice, voteaza ca oile. Nu se ajungea aici daca consilierii își făceau treaba. Rușine
Chestia asta cu punerea în legalitate a fost lansată de Coica(om de ,,mare omenie”) la dezbaterea PUG-ului iar Albu(alt om de mare omenie şi …suficienţă) a ţinut partea unuia care se pripăşise pe acolo să-şi negocieze pe loc introducerea în intravilan a 50 de ha.Argumentul lui Albu:trebuie să scădem preţul la terenuri(e liberal omu’ şi ştie cum se reglează piaţa).Lucruri de genul acesta s-au discutat atunci iar cei care au încercat şi alte subiecte au fost stopaţi de Coica.Jenant ce se întâmplă.
cum nu e legal articol 14 din Primaria SM.
Pai daca a votat tot consiliu e legal. Nu tot bagati cu constitutia, pai oricum toti fura, sa se faca drumuri la Bercu ca si aici platim impozite. Sa bage apa si canal sa traga curent la fiecare. Ce e prima data cand se incalca legea?
DARIUS FILIP PAPAGALUL DE SERVICIU AL PSD. CIUMA ROSIE. DRAGNEA. PONTA. GOVOR. COICA. SILAGHI. ROCA. FEDORCA. BURA. NISTE JEGURI. PENALIII. DNA.