Orașul Negrești-Oaș își deschide porțile pentru sute de colindători la Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă. Evenimentul va avea loc duminică, 7 ianuarie.
La tradiționalul eveniment sunt așteptate 23 de ansambluri folclorice, cete și grupuri de colindători din Țara Oașului și din zonele etnografice învecinate: Codru, Maramureș, Chioar, dar și invitați din Ucraina.
Festivalul-concurs se va desfășura în atmosfera satului tradițional de la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului, după ce, în prealabil, va avea loc tradiționala paradă a colindătorilor prin centrul orașului Negrești-Oaș. La eveniment sunt așteptați, pe lângă colindătorii înscriși în concurs, negreșteni și oșeni din satele Oașului, îmbrăcați în straie tradiționale, alături de alți participanți și turiști.
La această ediție, organizatorii și-au propus să crească vizibilitatea festivalului și să contribuie la educarea publicului în vederea salvgardării elementului de patrimoniu cultural imaterial colindatul de ceată bărbătească. Astfel, invitat special în juriul de specialitate, format din prof. univ. dr. Ion Cuceu, prof. univ. dr. Zamfir Dejeu, prof. univ. dr. Viorel Rogoz și conf. univ. dr. Delia Suiogan, va fi drd. Peter Hurley, celebrul irlandez care promovează obiceiurile și tradițiile românești, în special cele din zona Maramureșului.
Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a declarat că, întrucât sărbătorile de iarnă se sfârșesc odată cu sărbătoarea Sf. Ioan, prin organizarea festivalului în această dată se urmărește atragerea mai multor turiști și încheierea festivă a ciclului de manifestări specifice Crăciunului.
„Am stat și am analizat și am ajuns la concluzia că schimbarea datei ar fi benefică pentru atragerea mai multor turiști la acest festival, asta și în condițiile în care de anul viitor se va putea schia la Luna Șes, iar iubitorii de zăpadă vor avea motive în plus să ne viziteze la început de an”, a precizat Aurelia Fedorca.
De asemenea, directorul festivalului, dr. Natalia Lazăr, a precizat că, prin cooptarea lui Peter Hurley în juriul de specialitate, festivalul va beneficia de o promovare mai intensă și o îmbunătățire a imaginii, ceea ce va duce şi la creșterea atractivității turistice a orașului Negrești-Oaș.
„De la această ediție, am decis să reunim toate evenimentele care promovează obiceiurile și tradițiile noastre, deci patrimoniul cultural imaterial, sub sintagma Zestrea Oașului și am început deja demersurile la OSIM pentru înregistrarea sub această marcă a Festivalului Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă care ajunge la ediție aniversară”, a declarat dr. Natalia Lazăr, directorul Casei Orășenești de Cultură Negrești-Oaș.
Programul Festivalului:
– Ora 10:00: Participarea la Sfânta Liturghie
– Ora 12:00: Parada colindătorilor de la Catedrală/Primărie spre Muzeul în Aer Liber al Ţării Oaşului
– Ora 12:30: Deschiderea oficială și desfășurarea Festivalului – la Muzeul în Aer Liber
– Ora 15:30: Premierea participanților – la locul de servire a mesei
-Ora 16:00: Dezbatere: Obiceiul colindatului și salvgardarea patrimoniului cultural imaterial
Participanți la Festivalul-concurs:
Ceata de corindători – Asociația Țara Oașului
Grupul Glasuri străbune, Tur
Ansamblul folcloric Măgura Târșolț
Ansamblul folcloric Florile Tărnii
Călineștenii Țării Maramureșului
Ansamblul folcloric Cununița năzdrăvană
Corul bărbaților din Vălenii Șomcutei
Ceata colindătorilor de la biserica din Racșa
Ceata Sf. Ioan Valahul
Grupul de colindători din Prilog
Ansamblul folcloric Florile Turțului
Viflaimul din Călinești-Oaș
Ansamblul folcloric al Centrului Universitar Nord Baia Mare
Colindătorii Asociației Plaiurile Maramureșene
Colindătorii din Soconzel
Peștera din Vama
Brondoșii din Cavnic
Ansamblul folcloric Aurel Haiduc, Bixad-Trip-Boinești
Colindătorii din Marna
Colindătorii din Solotvino, Transcarpatia
Ansamblul folcloric Sânzienele
Ansamblul folcloric Oașul
Grup folcloric al Școlii Gimnaziale Racșa
Corala Jandarmeriei Satu Mare (invitată în afara concursului)
Festivalul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în parteneriat cu Muzeul Ţării Oaşului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.
Precis o să fie prezent și prefectul , mare amator de sfințiri biserici , colinde , lălăieli și întâlniri cu tovarășa fedorca ot psd .
Acum puteti sarbotori bucurosi!
Taxele si impozitele.nu vi sau marit ca celorlalti,tot sa beti si sa mancati!!!
Sunteti stat in stat!!!
Bucurosi vom colinda,la negresti noi vom canta,dantui si tipuri,ca primar bun am ales!!!!
Ne doare in clop de toti,noi muncim cinstit,serios,!!!!!!?