Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Consiler local: Florisal trebuie să restituie banii primiți ilegal

Mihai Huzău, consilier local al municipiului Satu Mare, transmite un mesaj cu privire la taxa specială de mediu, aplicată la Satu Mare. Susține că banii trebuie restituiți imediat.

Redăm integral mesajul acestuia:

”Taxa specială de mediu a fost aplicată ilegal la Satu Mare. Banii încasați incorect trebuie restituiți imediat!

De curând, Curtea de Apel Orade a dat o sentință prin care este declarată ilegală aplicarea taxei speciale de mediu asupra cetățenilor din Satu Mare. Am primit astfel încă o confirmare că interpretarea pe care am dat-o eu în cadrul ședinței de Consiliu Local este corectă.

Argumentele în baza cărora instanța, Curtea de Apel Oradea, a respins recursul Primariei / Consiliului Local Satu Mare sunt cele pe care le-am susținut mereu, respectiv: interpretarea sintagmei “poluatorul plătește”, conform căreia Consiliul Local în frunte cu primarul municipiului Satu Mare au obligat cetățenii municipiului să plătească această taxă este greșită.

Instanța a reținut că, răspunsurile oficialităților cu privire la plata acestei taxe este “interesează ca cetățeanul să nu plătească dacă nu a fost informat și stie ce sa facă” precum și faptul că, Comisia Europeana a fost de acord că România nu este pregătită cu implementarea acestei taxe”, deci, așa cum am susținut atunci când m-am împotrivit prin vot asupra instituirii acestei taxe, nici într-un caz sătmărenii nu trebuie să plătească această taxă.

De asemenea, instanța arată, așa cum am amintit și eu în cadrul ședinței de Consiliu Local, că există alte unități administrativ teritoriale din țară care au aplicat această taxă corect asupra operatorilor de salubritate. Instanța exemplifică în acest sens primaria Capitalei.

Un alt aspect de asemenea amintit de către mine în cadrul ședinței de Consiliu Local a fost că, clarificarea în ceea ce privește aplicarea taxei de salubrizare, ține de autoritățile naționale și legiuitor. Deci, dacă reglementările privind aplicarea acestei taxe sunt interpretabile, sarcina clarificării nu cade în nici un caz asupra autorităților locale care nu au nici un drept de a interveni în procesul legislativ sub acest aspect.

Astfel, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat recursul Primăriei și a Consiliului Local Satu Mare hotărând ca sentința civilă 1401/ 21.06.2017 pronunțată de tribunalul Satu Mare să fie menținută. În consecință, s-a anulat Hotararea Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr.49/23.02.2017 prin care sătmărenii au fost obligați la plata taxei speciale de mediu.

Cred că Primaria și Consiliul Local trebuie să ia măsuri imediate, și anume, această taxă specială de mediu nu trebuie doar anulată, ci banii plătiți incorect până acum trebuie restituiți imediat sau înapoiați prin compensarea cu servicii de salubrizare, adică suma totală plătită până acum ca taxă de mediu să fie scăzută din facturile următoare de salubrizare. În acest sens susțin inițierea de urgență a unei Hotărâri de Consiliu Local care să prevadă acest lucru.

Amintesc că, în cadrul ședinței de Consiliu Local în care s-a hotărât aplicarea acestei taxe asupra cetățenilor din Satu Mare am fost singurul consilier local care a votat împotrivă, susținând că este greșită interpretarea conform căreia această taxă ar trebui aplicată asupra cetățenilor. Pentru a lămuri acest aspect, ulterior am cerut o interpretare oficială chiar de la Ministerul Mediului, de unde am primit în scris o explicație conform căreia taxa specială de mediu trebuie plătită de către Depozitul Ecologic și recuperată de la firma de salubrizare, nici într-un caz de la cetățeni. Cu toate acestea, Primăria și Consiliul Local nu au luat atunci măsuri imediate de anulare a HCL 49/23.02.2017 și de restituire a sumelor încasate în acest scop de la sătmăreni. Sper ca în acest moment, când taxa este considerată ilegal aplicată, aceste măsuri să fie luate imediat.”

 

 

10 comentarii

  1. y Răspunde

    Bravo domnul consilier, ce să vă spun? Problema este că nici nu trebuia votat în consiliu pe repede înainte până nu aveați punctul de vedere al Ministerului Mediului și atunci nu era toată problema asta! Întrebarea este cine s-a găbit, cine a foțat nota și cu ce interes! Nu de alta dar suntem singuri pe țară la acest capitol. Și ar mai fi o întrebare legat de juriștii din primărie și din consiliu dar pe care prefer să nici nu mai pun. Se pare că au ceva probleme legat de meserie. Asta în frunte cu prim juristul de Debrecen.

  2. Carmen Răspunde

    Daca afirm despre juristii Primariei ca sunt “amatori slabi”,atunci i-i supra apreciez.Poate si-au luat diplomele de pe OLX.Dar si “prim juristul” are o pregatire “jos palaria”.Ar trebui “recompansati” cumva si gasca de juristi.Nu m-am gindit la marirea salariilor “de mizerie” pe care si le-au acordat.

  3. y Răspunde

    @Carmen, tu ai spus că sunt amatori slabi, eu aș fi vrut să spun rușinea meseriei. Ce au făcut ei un jurist cu școală adevărată nu face. No, aștept să scoată cămașa cumva acum primarul, chiar sunt curios! Și aici nu mai ține faza cu moștenirea de la Coica, vezi garaje dărâmate sau podul Decebal.

    • Carmen Răspunde

      Nu am vrut sa fiu asa dura cu ei.Dar comparatia D-vs reflecta si mai bine nivelul lor profesional.Cum vor scoate camasa? Nimic mai simplu.Se va depune praful peste isprava lor.Orice minune tine doar 3 zile.Sper sa nu am dreptate.

      • y Răspunde

        @Carmen, probabil așa va fi dar pe mine și cred că pe mulți alții deranjează faptul că acești cetățeni diun consiliu și de la primărie care au decis peste capul nostru porcăria asta au fost aleși să ne reprezinte pe noi și la o adică să ne apere interesele. Așa s-ar defini o comunitate. Iar ei s-au comportat exact invers ca niște avocați ai Florisalului în dauna noastră. Întrebarea ar fi oare de ce? Cred că se cam știe și răspunsul.

        • Carmen Răspunde

          Aveti perfecta dreptate.Dar un ban in plus ( o mica atentie din partea Florisalului intr-un pliculet) intotdeauna este binevanit.Asa este omul din zilele noastre.Oricine poate fi cumparat,numai trebuie sa gasesti moneda ($ sau Euro) si cantitatea.Demnitatea la acestia nu mai are nici o valoare.

  4. cârcotaş Răspunde

    Ne-am fi aşteptat ca prefectura să fie prima în apărarea legalităţii,mai ales că era afectat interesul general.Dar nu,ei nu se ocupă cu aşa ceva!Au făcut-o odată în folosul lui Ţânţaş când i s-a luat clădirea filarmonicii.Cică s-a apărat dreptul la proprietate.În rest,această instituţie inutilă a statului,mai ţine audienţe cu cetăţenii pentru a arăta că fac ceva.Dar concret nu fac nimic.Doar câte o scrisorică către cei care cred ei că ar trebui să rezolve problema omului.Acţiuni în contencios administrativ,n-am auzit de aşa ceva înafara celei amintite mai sus.

  5. Zoltan Răspunde

    Banii înapoi urgent Pușcaș.!!!

    • Johny Cash Răspunde

      Uite eu de exemplu nu vreau neapărat sau mai bine zis în primul rând banii ăia înapoi. Eu vreau să fie trași la răspundere penal cei care ne-au obligat să dăm bani în baza unei hotărâri ilegale a consiliului local. Așa ca să învețe minte. Totul a pornit de la o propunere a primarului.

  6. Alex Răspunde

    Oare cat de buna este o lege ca trebuie sa-l intrebi pe cel care a emis-o cum trebuie interpretata? De ce nu a functionat in continuare legea aceasta buna? Eu sunt foarte mirat ca numai un consilier a ghicit interpretarea ei. Noroc ca ne mai gasim cate un traducator care traduce din limba romana in limba romana ca altfel fiecare am intelege ceea ce am vrea. Din cate am inteles eu taxa este pe “tona de gunoi” atunci sa o plateasca “tona de gunoi”. Macar de-ar folosi vreo limba pasareasca, ca sigur ne-ar ajuta vreun cintezoi sa o interpretam cum trebuie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.