Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Land Rover furat în Marea Britanie, depistat la Vama Petea

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat un autoturism marca Land Rover, în valoare de peste 58.800 euro, ce fusese declarat ca fiind furat din Marea Britanie in urma cu 24 de ore.

Azi dimineață, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetățeanul român G. Adrian, în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județul Maramureș, la volanul unui autoturism marca Land Rover, cu număr de înmatriculare specific Marii Britanii.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează în baza de date a Interpolului ca fiind furată, alertă întrodusă ieri, 29 martie 2018, de către autoritățile din Marea Britanie,

Autoturismul, în valoare de 265.000 de lei (58.800 euro), a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea până la finalizarea cercetărilor.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

5 comentarii

  1. Johny Bravo Răspunde

    Na unde-i doamna revoltată care era supărată că a stat 45 de minute la vamă? De asta se stă între altele! Că mă gândesc mașina chit că e Landrover nu a zburat din GB până aici!

    • una Răspunde

      ”Doamna” revoltata e la caldurica si manca mielu (vedeti voi cand merge inapoi…), eu ma intreb unde-i ala UNU` care e tare in gura. Acuma nu-i palpitant sa se bage in seama, gheretele vi le-a asigurat, faceti-va treaba 🙂 ca doar ei va platesc.

  2. Jon Răspunde

    Si nu e singura captura din noaptea asta.numai ca are valoare sub 10 000 euro.,, pe doua fire,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.