Ultima actualizare: azi, 18:11
Locale

FOTO. Omagiu adus tânărului Ganea Attila, decedat la 27 de ani. Colegii au aprins lumânări

Foștii colegi de muncă i-au adus lui Ganea Attila, tânărul de 27 de ani care a sfârșit tragic după ce a sărit într-o piscină gonflabilă, un ultim omagiu.

În memoria lui Ganea Attila, la locul de muncă al tânărului, a fost expusă fotografia sa, iar colegii au aprins lângă ea lumânări. Vestea morții tânărului de 27 de ani i-a înmărmurit pe toți cei care l-au cunoscut: colegi de muncă, prieteni, rude.

 

Ganea Attila va fi condus pe ultimul drum vineri, în cimitirul de pe strada Amațului, începând cu ora 13.00. Priveghiul va avea loc joi, de la ora 18.00, în capela cimitirului de pe strada Amațului.

Reamintim că tânărul Ganea Attila, în vârstă de 27 de ani, a decedat după ce a fost victima unui accident stupid. Acesta a participat sâmbătă la un eveniment festiv, acolo unde s-a aruncat cu capul înainte într-o piscină gonflabilă. La puțin timp de la incident, tânărul a acuzat dureri mari de cap, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Satu Mare, iar din acel moment lupta cu viața devenise o misiune extrem de complicată.

Diagnosticul pe care l-a primit a fost crunt: fractură cervicală. Imediat a fost indusă coma, iar medicii de specialitate au încercat să facă tot posibilul pentru a-i salva viața tânărului de 26 de ani. Cu toate eforturile medicilor, din păcate, tânărul a decedat în cursul zilei de marți. Drama este cu atât mai mare, cu cât tâmărul urma să se căsătorească la finele acestui an.

 

Un comentariu

  1. giovanni Răspunde

    Dumnezeu sa il odihnească în pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.