Lucrările la noul Mall NEPI se află într-un stadiu avansat. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a anunțat finalizarea unor obiective importante din marele proiect.
,,Parteneriatul Primăria municipiului Satu Mare cu NEPI- Rockcastle continuă! Au fost finalizate lucrările pe străzile Digului și Dunării. Urmează amenajarea unui nou sens giratoriu pe Drumul Careiului”, a declarat, astăzi, Kereskenyi Gabor.
Noul Mall NEPI își va deschide porțile la începutul lunii decembrie, investiția fiind evaluată la aproximativ 40 milioane de euro.
Despre noul Mall NEPI
Pentru NEPI Rockcastle, Shopping City Satu Mare, cu o suprafață construită de aproape 40.000 de metri pătrați, va fi un proiect care va marca și o serie de inovații, aduse pentru prima dată în centrele din România. Un exemplu este conectarea terasei exterioare, printr-o pasarelă peste râul Someș, cu zona de promenadă și Centrul Vechi ale orașului, facilitând crearea unor spații exterioare de petrecere a timpului liber, cu vedere unică asupra orașului.
Dintre cele 90 de branduri ce urmează să fie deschise, unele vor fi prezente pentru prima oară în regiune, mixul de chiriași fiind croit special pentru a răspunde dorințelor și nevoilor sătmărenilor. Astfel, centrul comercial va cuprinde o ofertă completă, acoperind toate segmentele de interes: de la fashion, frumusețe, sport, tehnologie, home&deco, jucării și produse pentru copii, până la servicii pentru toate nevoile. Viitorul mall pune la dispoziției și peste 1.100 de locuri de parcare, dispuse pe două nivele.
O prostie de mall
Idiot alert!!!
Ce p. bleaga trebuie sa fii de ti-ai luat nick-ul altuia, lovindu-l astfel pe la spate. Esti de toata jena :)))
Iara tu, ma pulifrici?! Responsabilul cu postul de “Gica contra” !
Prost ești tu !!!!!!!!!!!!!
Doar o strada a fost largita, ma rog, jumate de strada, exact cat este marcajul nou pe asfalt, in rest nu s-a lucrat deloc. Ar trebui sa faceti pasaje pentru pietoni la podul Golescu, se blocheaza traficul zilnic din cauza lor, fiindca trec cate unul la fiecare 10 secunde, bine si soferii blocheaza care intra-n sens, dar asta e alta poveste (Ar trebui un politist dimineata si dupa-masa sa stea in sens si cine intra si-l blocheaza permisul luat pe o luna, poate asa ar invata multi cum se circula in intersectii (sensuri giratorii)).
Va fi si centura gata si la burdea tot peturile alea le vom ocoli. Bravo Gabor, Coica si PSD ii de vina ca nu esti impotent.
PSD a fost mai breaz. Oricum o diferență se vede,in bine față de cârmuirea ciumei roșii
Deștept ești! Udemeru nu se pupa cu ciuma roșie zilnic?
Eu nu mă refeream la nivel național,ci aici pe plan local. Aspectul orașului s-a mai schimbat . Nu sunt ungur dar Gabor ăsta așa bețiv cum o fi, față de ceilalți primari pe care i-am avut are o clasă peste. La noi în oraș ciuma nu are nici viceprimar,care pupat
…N-ar viceprimar nici ciuma, dar nici CARciuma. Pe plan local.
@Altu:sa mori tu,ca nu esti nemernic de unguras?
Iară vorbește altul în numele meu. Și vă rog lăsați-l pe primar, nu că aș fi mulțumit de prestația lui dar ăsta măcar mai încearcă să facă ceva. Sau v-a plăcut Coica? Eu cred că ar trebui înființată o catedră la facultatea de Administrație publică cu denumirea ”Cum NU se conduce o primărie” – titular dr. Coi Ca.
Ca de obicei ești noaptea minții!
Și vorba robului tău. ..PEACE!
Da’ ce-i cu otomvehiculu’ ala de Teleorman acolo?
Cine s-o bagat de la Dragnea si de ce?
Si ce cauta un teleormanean la noi in oras, la urma urmei? La gara, urgent! Zi-le si tu, Rodica!
@Polgar, nu am intenția să mă cert cu tine. Dacă tu vezi lumea prin ochelari cu trei trandafiri …, asta este. Eu, după tine sunt ”noapte minții”, ca să te citez. E bine, eu măcar am ceva, tu în schimbi postezi aiurea după dictare. Dar oricum ești mai bun decât W Dăncilă.
Nu ai cu cine, pe ăștia nu îi interesează să trăiască mai bine doar “să fie de al nostru”. Asta este valabil pt toată lumea . La început l-am înjurat și eu pe Gabor,dar dacă privim obiectiv lucrurile și comparăm cu mandatul trecut observăm o îmbunătățire considerabilă. A, că se poate și mai bine e adevărat dar e un început.