Ultima actualizare: ieri, 18:50
Locale

Seism 2018. Exerciţiu de amploare în România. Autorităţile din Satu  Mare, în alertă!

Seism 2018. În această dimineață, începând cu ora 9.00 s-a declanșat exercițiul national „SEISM 2018” care constă în punerea în aplicarea a Concepției naționale de răspuns post-seism.

Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7.5 grade pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici.

Au fost alertate toate unitățile subordonate ale IGSU, iar mai multe echipaje de pompieri din țară se deplasează spre Capitală. Autoritățile din Satu Mare sunt în alertă.

La Ciolpani a fost activat Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

În acest context, la ora 10.30 la sediul Ministerului Afacerilor Interne, va avea loc o conferință de presă, ce va fi susținută de către secretarul de stat, dr. Raed Arafat.

Seism 201. Exercițiul va dura până în data de 18 octombrie. Este un exercițiu internațional, la care participă 26 de state. Timp de cinci zile vor fi simulate diverse situații, atât pe timp de zi, cât și noaptea.

Exercițiul se desfășoară în București, dar și în marile centre universitare. Totul se va petrece ca într-o situație reală: vor fi scoși răniți dintre dărâmături, mașinile de intervenție vor circula cu girofar, vor veni aeronave militare din alte state pentru a ajuta la transportul răniților.

Vor fi prezenți observatori de la Comisia Europeană, de la structura de specialitate din SUA, de la OMS și de la NATO, plus foarte multa presa străină.

 

3 comentarii

  1. Nimeni Răspunde

    Exercitiul este binevenit insa modul de actiune depinde de locul geografic afectat. Spre exemplu in Satu Mare lucrurile ar fi diferite fata de cele din Brasov. Am putea avea un cutremur major in Satu Mare? Raspunsul este ca vreo 95% nu si vreo 5% da. Sa zicem ca ar fi da, ce s-ar putea intampla? Ar fi groaznic, pentru ca ceea ce ar distruge cutremurul direct ar fi urmat de lichefierea solului si inghitirea cladirilor in pasta de noroi. Astfel de lucruri s-au vazut in Japonia, dar nu numai. Lichefierea, dupa mine s-ar datora faptului ca solul sub Satu Mare este nisipos si stratul freatic este la vreo 6m adancime. In aceasta situatie distrugerea ar fi cvasi-totala si ceea ce s-ar mai putea salva ar fi doar oamenii si eventual animalele. Daca astfel de lucruri s-au mai intamplat atunci marturii ar fi chiar sub pamant si ar fi un semn ca in zona noastra s-ar putea produce cutremure mari. Totul e doar o opinie personala si astept comentarii pro sau contra.

    • stramb Răspunde

      Judetul Satu Mare a fost bantuit de cutremure.Incepand din 1900 nu s-a inregistrat ceva notabil.Dar nu orasul este cel ce ar putea fi afectat-nu se cunoaste nici o intamplare de acest gen.Sunt cele doua zone a Careiului si Halmeu aflate in atentia cu efecte ale unui eventual cutremur.Careiul a fost chiar in buna parte distrus de un asemenea eveniment.Dar nici atunci nu s-a produs un fenomen ,ca cel pe care-l invocati a fi posibil!Nu poate fi exclus !In zona Livada -Halmeu mergand spre Slovacia ,zona e altfel configurata,deci cred ca e mai putin probabila a asemenea intamplare.Zona satmarului este din cate stiu configurata constructiv gradului de risc posibil si ar face fata !
      Cat despre exercitiul de azi ,ne spune mai degraba capabilitatile in raspuns.E greu de presupus ca intr-un interval de 1-2 ore o forta ca cea spusa in informatie,poate fi gata de raspuns!E si mai greu de presupus ca in acelasi interval de timp s-ar putea lua hotararea la nivel central ,reala de a pune in miscare o asemenea dislocare.Indiscutabil este folositor.

  2. comentator Răspunde

    Autoritățile au picat examenul în cazul Colectiv. Acum cu exercițiile astea și cu alarmările astea lunare aiurea încearcă să dreagă busuiocul. În caz real la un cutremur de 7,5 pe scar Richter este posibil să pice rețeaua de telecomunicații. Poți să tot convoci comandamente dacă nu funcționează transmisia informației. Eu nu văd de ce e musai hăpt din Sătmar să trilulilu sute de oameni. Timp și bani irosiți. Eu aș face exerciții zonale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.