În această dimineață, vineri, 19 octombrie, a avut loc deschiderea unei noi ediții a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare. Evenimentul a început la ora 9.00 și se desfășoară la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Satu Mare.
La eveniment și-au făcut prezența 36 de agenți economici care oferă peste 600 de locuri de muncă tinerior absolvenți și nu numai.
,,Organizăm Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți și nu numai pentru absolvenți ci pentru toți tinerii, toate persoanele care nu au un loc de muncă și doresc să ocupe un loc de muncă. Avem prezenți 36 de agenți economici care oferă 629 de locuri de muncă vacante, dintre acestea 25 sunt pentru studii superioare, iar restul pe toate domeniile de activitate. La studii superioare avem specialiști de recrutare, specialiști de achiziții, auditor, inginer de proiecție, farmacist, economist”, a declarat directorul AJOFM Satu Mare, Simona Derșidan.
La bursă a participat și a adresat câteva cuvinte absolvenților directorul celui mai mare angajator din județul Satu Mare, și anume Dräxlmaier.
Cu toate că nici de la această ediție nu au lipsit vânătorii de ștampile, trebuie menționat că numărul lor a fost destul de scăzut.