Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au depistat 22 de persoane, care au comis acte de braconaj, în urma unei acțiuni desfășurate de la data de 6 ianuarie a.c.
În cursul zilei de ieri, duminică, 6 ianuarie, în urma unei acțiuni desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au depistat 22 de persoane, din cadrul unei asociații de vânătoare, care au comis acte de braconaj pe fondul cinegetic Unimăt.
În fapt, persoanele mai sus menționate au participat la o partidă de vânătoare unde au folosit trei câini de vânătoare cu ajutorul cărora au hăituit vânatul, contrar prevederilor legale. Vânatul în cantitate totală de 244 de kg a fost recuperat și a fost predat gestionarului fondului de vânătoare.
Totodată, au fost ridicate în vederea expertizării 7 arme de vânătoare precum și muniția aferentă și un autoturism cu ajutorul căruia a fost transportat vânatul.
În cauză cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj.
Sursa – IPJ Satu Mare
Lupul paznic la oi !
Ne miram cum la citiva pasi dincolo de frontiera ( spre vest ) vezi pe cimpuri turme de zeci de caprioare salbatice care pasc linistite pe cimpurile de culturi verzi…
Ce priveliste…
Din păcate, asta este realitatea funebră, la noi se braconează foarte mult și de cele mai multe ori cu știrea și complicitatea paznicilor de vânătoare, care ar trebui să păzească fondurile de vânătoare și vânatul, pentru că de aceea sunt plătiți !!!