Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Patru comune din județ, dotate cu autospeciale de pompieri! Servicii voluntare moderne

Patru comune din județul Satu Mare au fost dotate cu autospeciale pentru stingerea incendiilor. Datorită unui efort comun, comunele Odoreu, Halmeu, Viile Satu Mare și Păulești au reușit, prin fonduri europene, să își doteze serviciile voluntare pentru situații de urgență cu tehnică modernă.

Autospecialele de pompieri au fost achiziționate în cadrul proiectului de către partenerii comuna Odoreu, comuna Halmeu, respectiv comunele Viile Satu Mare și Păulești. Evenimentul de recepție a avut loc în această dimineață, luni, 14 ianuarie, la sediul Primăriei Odoreu.

Cele patru comune au obținut peste 1 milion de euro pentru achiziționarea atât a autospecialelor, cât și a altor dotări necesare funcționării serviciilor voluntare.

Comuna Odoreu, în parteneriat cu Asociaţia Pompierilor Voluntari din Tyukod (Ungaria), respectiv cu comunele Halmeu, Viile Satu Mare și Păulești derulează proiectul ROHU80 JOINTRESCUE „CENTRU TRANSFRONTALIER INTEGRAT PENTRU MONITORIZAREA, PREVENIREA RISCURILOR ȘI MANAGEMENTUL DEZASTRELOR“, finanţat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră INTERREG V-A România-Ungaria, având un buget total de 1.040.800 EUR, din care contribuţia Uniunii Europene (FEDR) 884.680 EUR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.