Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Sute de articole vestimentare contrafăcute, confiscate de polițiști în Satu Mare

Produse în valoare de peste 57 000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării ieri, 6 februarie a.c., de polițiștii de investigare a criminalității economice în urma unei acțiuni desfășurată pe raza județului Satu Mare.

Ieri, 6 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor din domeniul dreptului de proprietate intelectuală.

Cu această ocazie au fost identificați și verificați 15 operatori economici cu privire la expunerea spre vânzare de produse suspecte a fi contrafăcute, verificarea legalității provenienței bunurilor expuse spre comercializare, modul de înregistrare cu ajutorul caselor de marcat a contravalorii și serviciilor oferite clienților, precum și deținerea avizelor si autorizațiilor legale.

Astfel, au fost constatate 5 infracțiuni la Legea nr. 84/1998 Rep., ca urmare a expunerii spre vânzare de către operatorii comerciali de bunuri susceptibile a fi contrafăcute.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 880 de diferite bunuri și produse care purtau o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, în valoare de 57 330 de lei.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.