Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Polițiștii, fără arme letale? ,,În fiecare an din ultimii trei, câte un om nevinovat a murit de glonţul Poliţiei”

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului, APADOR-CH, solicită modificarea urgentă a legii poliţiei (218/2002) şi a legii armelor de foc (17/1996) în sensul interzicerii exprese, fără niciun dubiu, a folosirii armelor de foc pentru prinderea sau imobilizarea unor persoane care au comis contravenţii, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Socilitarea APADOR-CH vine după ce o femeie de 59 de ani din localitatea Aluniş, judeţul Mureş, a fost împuşcată în cap, din greşeală, vineri seară, de unul dintre poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Brâncoveneşti, care a tras un foc de armă asupra unui autoturism care nu a oprit la semnal.

”Contravenţiile sunt fapte de gravitate minoră, sub pericolul pe care-l reprezintă infracţiunile, iar folosirea armelor de foc pentru prinderea unui contravenient (de regulă, este vorba despre contravenţii prevăzute de legislaţia rutieră) produce mai multe prejudicii pentru societate, decât beneficii. Aceasta deoarece există un risc ridicat, de suficiente ori concretizat, de rănire sau ucidere a unor persoane care se află întâmplător în spaţiul public, fără nicio legătură cu respectiva contravenţie”, se precizează în comunicat.

În acest context, APADOR-CH reiterează public Ministerului Afacerilor Interne solicitarea, pe care a mai făcut-o şi altă dată, de a reevalua politica de dotare cu arme de foc a poliţiştilor. Este necesar ca armele de foc să rămână doar în dotarea forţelor speciale de intervenţie ale poliţiei, iar restul poliţiştilor, inclusiv cei de la poliţia rutieră, ar trebui dotaţi cu pistoale neletale, cu electroşocuri („tasere”).

3 comentarii

  1. Nino nino Răspunde

    Idiotilor! Mars la munca, in plm de ONG–uri si alte organizatii de kkt care mancati o paine degeaba, si va bagati ca musca in curul calului, in orice!!! Mars ma, idiotilor! Nu vedeti ce e in tara asta si asa?! Nu mai exista nici un respect pentru lege si politie! Asta ne-ar mai lipsi! 1 om pe an???! Pai mai cretinilor, in accidente de masina mor zeci si sute de oameni pe an!!!! Hai sa interzicem folosirea automobilelor!!! Ia vedeti in tari muuuult mai civilizate si avansate ca noi, cati infractori sunt impuscati de politie si la aia nici nu le trece prin cap sa-si dezarmeze propria politie!!! Voi chiar sunteti batuti in cap???!!!

    • Nelson Nationalul Răspunde

      Nuuuu,ca asa nu se mai poate !!!Sa desfiintam politia,sa desfiintam jandarmeria,sa desfiintam Romania !!Nu ne mai trebuie legi,vrem sa ne conduca numai si numai hastag rezist,vrem guvern cu marian ceausescu,dide si sandy iar presedinte iohanis,pe viata !!Gata,ajunge cu legi si alte ”kkturi” !!

  2. Riki Răspunde

    In alte tari stiu ca ONG-urile sunt folosite pentru a destabiliza o tara intreaga, la noi le-au deschis toate usile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.