Ultima actualizare: azi, 13:57
Locale

Vești bune pentru pensionarii militari și rezerviști. Anunțul ministrului Gabriel Leș

Ministrul Apărării Naționale, sătmăreanul Gabriel Leș, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a luat decizia de a înființa Consiliul Consultativ al Militarilor în Rezervă și în Retragere, organism ce va funcționa în coordonarea sa directă. Ministrul a precizat că noul consiliu va oferi consultanță, va face propuneri de modificare a cadrului legislativ în domeniul pensiilor militare și va aduna la acceași masă reprezentanți ai asociațiilor de profil.

,,Am luat decizia de a înființa Consiliul Consultativ al Militarilor în Rezervă și în Retragere ce va funcționa în coordonarea mea directă. Acest organism va oferi consultanță în domeniile de interes și va face propunerile de modificare și îmbunătățire a cadrului legislativ existent în domeniul pensiilor militare și nu numai. Menționez faptul că prezența specialiștilor rezerviști va fi una pe bază de voluntariat.

Astfel, vom aduna la aceeași masă reprezentanți ai asociațiilor de profil pentru ca vocea lor să fie cât mai bine reprezentată la nivelul conducerii și pentru a livra cele mai bune soluții. Alături de noi, vor fi cooptați și specialiști din cadrul structurilor centrale ale ministerului, pentru a avea o radiografie cât mai realistă și completă a problemelor cu care ne confruntăm”.

De asemenea, Gabriel Leș a venit cu vești în ceea ce privește programele de înzestrare a Armatei.

,,Avem vești referitoare la programele de înzestrare a Armatei; Programul Patriot- am semnat, în luna februarie, cel de al treilea amendament la Scrisoarea de Acceptare (LOA). Amendamentul se referă la achiziționarea de rachete tip GEM-T pentru sistemele Patriot, iar plata aferentă, aproximativ 85 de milioane de dolari, am făcut-o chiar acum două zile, în data de 13 martie.

Și pentru Programul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare – HIMARS suntem aproape gata pentru achiziția celui de al doilea sistem, până la sfârșitul acestei luni”.

Un comentariu

  1. Da Răspunde

    Vrajeala/prosteala ieftina pt. credulii care mai exista …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.