În această săptămână CSM Satu Mare începe bătălia pentru titlu la baschet feminin. Iar finalul de sezon se anunță încărcat la club dacă ținem cont că și echipa de fotbal își dorește promovarea în liga a 3-a. În plus, în acest week end spadasinii clubului se bat acasă în sala Alexandru Csipler pentru titlul național atât la individual cât și la echipe.
Pentru a prefața aceste momente importante pentru Clubul Muncipal, în sala de ședințe a Primăriei a avut loc astăzi o conferință de presă la care au participat primarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskenyi, președintele CSM, Vasile Fogel, antrenorul echipei de baschet, Miguel Lopez, căpitanul echipei, Andra Mandache și managerul Florin Mureșan.
”Suntem în fața unui moment important la club. Finalul de sezon aduce o nouă finală la baschet iar la fotbal ne dorim promovaea în liga a 3-a. De asemenea sperăm să luăm titlul măcar la echipe la spadă , în week end”, a punctat Fogel.
Primarul Gabor Kereskenyi s-a arătat optimist înaintea finalei la baschet dintre Sepsi și CSM Satu Mare și a punctat că echipa a arătat și în finala Cupei României că a fost mai bună și tot ce și dorește e un arbitraj corect și un titlu care să se decidă doar pe teren.
”Pentru mine și pentru cei care au văzut finala cupei pe canalul de youtube al FRB voi ați fost câștigătoarele. Nu vreau să mai revin asupra subiectului dar pentru această finală de campionat tot ce mi doresc e un arbitraj corect. Căci eu sunt convins că echipa noastră se poate impune dacă regulamentul se va aplica la fel în ambele părți. Sigur că obiectivul a fost atins prin intrarea în cele două finale dar ne dorim mai mult și repet cred în șansa acestei echipe de a aduce un prim titlu la Satu Mare. E important să investim în sport așa cum e important să investim în cultură și în alte domenii care duc faima orașului nostru. Faptul că foarte muți copii practică baschetul acum la Satu Mare nu e o întâmplare. Copiii au nevoie de modele și de exemple de echipe care se bat pentru medalii, pentru titlu!”, a declarat primarul Gabor Kereskenyi.
Acesta la fel ca și președintele Vasile Fogel au ținut să infirme zvonurile care circulă în oraș legate de desființarea secției de fotbal dacă echipa nu promovează.
”Nu e adevărat. Aud și eu multe…Echipa merge mai departe indiferent de rezultat dar sunt convins că vom promova și vom juca doar cu sătmăreni în liga a 3-a. Ar fi un lucru minunat și pentru juniorii noștri. O promovare ne-ar obliga să avem trei echipe de copii și juniori nu doar una ca până acum”, a mai spus Kereskenyi.
Antrenorul Miguel Lopez e convins că jucătoarele lui vor da totul pentru a câștiga titlul.
”Când am venit la Satu Mare am venit să câștig trofee. E șansa noastră, va fi foarte greu căci Sepsi pleacă cu avantajul terenului propriu dar suntem pregătiți să ne batem pentru titlu. Terenul propriu pentru noi înseamnă un avantaj imens, noi trebuie să profităm și să ne câștigăm cele două meciuri de acasă iar apoi din cele trei finale din deplasare să reușim să câștigăm una…Sper să avem o sală arhiplină acasă și publicul să ne fie alături la meciurile de la Satu Mare ”, a spus spaniolul Miguel Lopez.
Căpitanul Andra Mandache a amintit că e a 5 a finală pe care o joacă la Satu Mare din care până acum a câștigat una (nr. Liga Europei Centrale) și că acum simte că echipa e pregătită să câștige și primul trofeu intern.
”Nu contează pentru mine a câta finală în carieră e. Eu mereu când am ajuns la acest nivel am vrut doar să câștig. Avem un antrenor care știe cum să pregătească astfel de gen de meciuri și noi ca echipă vom da maxim pe teren”, a spus Andra Mandache.
Finala va începe vineri 10 mai la Sfântu Gheorghe iar meciul doi se va juca pe 12 mai tot în secuime. Ambele partide vor fi transmise de la ora 19 în direct de canalul FRBTV pe youtube.
Meciurile trei și patru sunt programate pe 16 și 18 mai tot de la ora 19 în sala LPS Ecaterina Both. Eventualul meci cinci ar urma să se joace pe 21 mai la Sfântu Gheorghe.
Turneul final al Cupei României la baschet 3×3 se va disputa la Satu Mare între 25-26 mai.
”Competiția va face parte din cadrul sărbătorii Zilei Orașului și sperăm că va reprezenta un bunprilej de promovare a baschetului la 3×3. CSM Satu Mare e vicecampioană națională la 3×3 și sperăm că va urca pe podium acum și la Cupa României. Sperăm și ne dorim să fim gazde bune”, a mai spus Fogel.