Poliţiştii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad au identificat o femeie, bănuită de comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Investigațiile specifice efectuate de poliţiştii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad au condus la identificarea unei femei, de 35 de ani, din localitatea Pir, fiind bănuită de comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere.
În urma verificărilor s-a stabilit că aceasta, la data de 22 septembrie 2019, a pătruns fără drept într-un imobil situat în comuna Pir, unde a distrus 2 geamuri tip termopan.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu și distrugere, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.