Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

FOTO. Atac asupra unei Ambulanțe în județul Satu Mare. În interior se afla un pacient

O ambulanță a SAJ Satu Mare, aflată în misiune, ieri, în jurul orei 20,00 în localitatea Pelișor, a  fost atacată. Parbrizul din spate al mașinii a fost spart.

”Aflându-se la o solicitare în localitatea Peleșul Mic, pentru o pacientă cu probleme respiratorii, în timp ce se consulta pacienta, o persoană aflată înafara ambulanței a aruncat cu un obiect dur, spărgând astfel parbrizul din spate al ambulanței. S-a solicitat ajutorul Poliției prin 112, incidentul la ora actuală aflandu-se în cercetare la organele competente”, transmit reprezentanții Serviciului de Ambulanță Satu Mare.

Ce spune Poliția

„Am fost sesizați aseară, în jurul orei 20.30, de către o femeie de 42 de ani, din Satu Mare, în calitate de asistent pe Ambulanță despre faptul ca în timp ce se afla în localitatea Pelișor pentru acordarea de îngrijiri medicale unui pacient, în momentul în care au pornit spre UPU Satu Mare, persoane necunoscute au spart geamul de la ușa din spate a autosanitarei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru distrugere.

Din primele date, se pare ca în zona autosanitarei se aflau mai mulți copii care s-ar fi jucat sau aruncau cu pietre”, a spus purtatorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, pentru PortalSM.

7 comentarii

  1. Alex Răspunde

    Pana la urma e Pelesul Mic sau e Pelisor?

  2. Ionica Răspunde

    Oare sa fi fost niste puradei rroma ??

    • Nha Răspunde

      Nha , ca ai ghicit din prima ! Si s-ar putea sa fie si creatorii puradeilor , care nici ei nu-s inca majori ! 😉

  3. Adrian Cozma Răspunde

    Țigani, ce mai poti sa spui ?

  4. Karapix Răspunde

    Parbriz este 1 la masina , si ala e in fata in rest … traiasca rrrroommmiiii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.