Ultima actualizare: azi, 13:48
Locale

Județul Satu Mare, ultimul loc pe țară la prezența la vot

Satu Mare este pe ultimul loc pe țară la prezența la vot la ora 11.30, potrivit Biroului Electoral Central (BEC).

Din 313.553 de sătmăreni cu drept de vot, au fost la urne 27.015, mai exact 9,48%. Imediat după Satu Mare, pe penultimul loc, se clasează județul Covasna, cu o prezență de 9,62%. Stau slab în clasament și județele vecine Bihor și Maramureș, cu o prezență ce depășește puțin 10%.

La nivel național, la ora 11.30, prezenţa era de 13,70%.

Statistica la ora 11:30 – profilul celor care au votat:

Toate cele 337 de secţii de votare din judeţul Satu Mare s-au deschis în această dimineaţă, nefiind semnalate probleme, a declarat pentru PortalSM purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Satu Mare, Sebastian Domuţ.

Alegeri prezindețiale 2019: 5.000 de persoane implicate în alegeri

Cel puțin 5.000 de persoane sunt implicate duminică în desfășurarea alegerilor din județul Satu Mare. Aici sunt incluși atât membrii secțiilor de votare, reprezentanții partidelor, autoritățile publice cât și forțe de ordine.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Satu Mare, Sebastian Domuţ, a declarat pentru PortalSM că la nivel de judeţ sunt 313.553 alegători înscrişi pe listele electorale permanente, care sunt aşteptaţi în cele 337 de secţii de votare. Potrivit acestuia s-a făcut instruirea preşedinţior, locţiitorilor şi operatorilor din aceste secţii, în total fiind peste 1.000 de persoane.

Cele 337 de secţii de votare mai cuprind membri ai partidelor parlamentare, PSD, PNL, Alianţa USR-PLUS, UDMR, PMP, dar şi a partidelor neparlamentare. La un calcul sumar rezultă şi de aici peste 2.000 de persoane.

În plus, pentru asigurarea siguranței publice, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru preşedintele României, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 1 000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative. La aceștia se mai adaugă peste 150 de angajați ai ministerului, şi alți 40 de specialişti care vor fi pregătiți să verifice și să soluționeze cu celeritate sesizările privind posibile incidente electorale.

Totodată, primarii, viceprimarii, sunt mobilizați, la care se mai adaugă reprzentanții partidelor de la nivel de județ dar și din fiecare localitate. Aceștia sunt responsabili de mobilizarea oamenilor pentru a participa la urne.

La un calcul sumar rezultă că sunt mobilizaţi în total peste 5.000 de sătmăreni pentru ziua alegerilor.

Alegeri prezidențiale 2019 – După cum v-am obişnuit, PortalSM va transmite cât mai rapid evenimentele din ziua votului şi primele rezultate.

Cine sunt candidații la Alegerile prezidențiale?

  • Klaus Iohannis
  • Viorica Dăncilă
  • Mircea Diaconu
  • Dan Barna
  • Theodor Paleologu
  • Viorel Cataramă
  • Hunor Kelemen
  • Ramona Bruynseels
  • Cătălin Ivan
  • Bogdan Stanoevici
  • John Banu
  • Sebastian Popescu
  • Alexandru Cumpănașu
  • Ninel Peia

Urnele de vot s-au deschis începând cu ora 7:00 și vor fi închise la ora 21:00, cu posibilitate de prelungire până la ora 23:59, daca mai sunt oameni care așteaptă în secțiile de votare.

Dupa această oră procesul de vot este închis și turul 1 este declarat oprit.

3 comentarii

  1. Altu Răspunde

    Bravo sătmăreni,bine că știți să plângeți dar când îi vorba de făcut ceva stați în casă. Lașitatea caracterizează acest oraș. Votați,nu contează pe cine, chiar dacă anulați votul,dar votați

  2. Gyuri Răspunde

    Aproape ca are dreptate @Altu.
    Ieșiți la vot!
    Parca vad maine comentarii din partea celor care au stat , azi, in casă sau crâșmă .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.