Județul Satu Mare a părăsit și penultimul loc al clasamentului la prezența la vot, la ora 18,00. Sătmarul a reușit să depășească și Vasluiul după ce depășise, în urmă cu câteva ore, județul Covasna.
Din cei 313.553 de sătmăreni cu drept de vot, au fost la urne, până la ora 18,00, nu mai puțin 104.346. Prezența la vot la ora menționată era de 33,27%.
La nivel național, la ora 18,00, prezența era de 42,19%.
Statistica la ora 18.00 – profilul celor care au votat:
Toate cele 337 de secţii de votare din judeţul Satu Mare s-au deschis în această dimineaţă, nefiind semnalate probleme, a declarat pentru PortalSM purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Satu Mare, Sebastian Domuţ.
Alegeri prezindețiale 2019: 5.000 de persoane implicate în alegeri
Cel puțin 5.000 de persoane sunt implicate duminică în desfășurarea alegerilor din județul Satu Mare. Aici sunt incluși atât membrii secțiilor de votare, reprezentanții partidelor, autoritățile publice cât și forțe de ordine.
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Satu Mare, Sebastian Domuţ, a declarat pentru PortalSM că la nivel de judeţ sunt 313.553 alegători înscrişi pe listele electorale permanente, care sunt aşteptaţi în cele 337 de secţii de votare. Potrivit acestuia s-a făcut instruirea preşedinţior, locţiitorilor şi operatorilor din aceste secţii, în total fiind peste 1.000 de persoane.
Cele 337 de secţii de votare mai cuprind membri ai partidelor parlamentare, PSD, PNL, Alianţa USR-PLUS, UDMR, PMP, dar şi a partidelor neparlamentare. La un calcul sumar rezultă şi de aici peste 2.000 de persoane.
În plus, pentru asigurarea siguranței publice, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru preşedintele României, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 1 000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative. La aceștia se mai adaugă peste 150 de angajați ai ministerului, şi alți 40 de specialişti care vor fi pregătiți să verifice și să soluționeze cu celeritate sesizările privind posibile incidente electorale.
Totodată, primarii, viceprimarii, sunt mobilizați, la care se mai adaugă reprzentanții partidelor de la nivel de județ dar și din fiecare localitate. Aceștia sunt responsabili de mobilizarea oamenilor pentru a participa la urne.
La un calcul sumar rezultă că sunt mobilizaţi în total peste 5.000 de sătmăreni pentru ziua alegerilor.
Alegeri prezidențiale 2019 – După cum v-am obişnuit, PortalSM va transmite cât mai rapid evenimentele din ziua votului şi primele rezultate.
Cine sunt candidații la Alegerile prezidențiale?
- Klaus Iohannis
- Viorica Dăncilă
- Mircea Diaconu
- Dan Barna
- Theodor Paleologu
- Viorel Cataramă
- Hunor Kelemen
- Ramona Bruynseels
- Cătălin Ivan
- Bogdan Stanoevici
- John Banu
- Sebastian Popescu
- Alexandru Cumpănașu
- Ninel Peia
Urnele de vot s-au deschis începând cu ora 7:00 și vor fi închise la ora 21:00, cu posibilitate de prelungire până la ora 23:59, daca mai sunt oameni care așteaptă în secțiile de votare.
Dupa această oră procesul de vot este închis și turul 1 este declarat oprit.
Offf ! o sa dorm mai linistit la noapte !! pe vremea lui ceasca la 7 dimineata votau deja 99.9 %