Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

FOTO. Oamenii străzii au plantat legume și au făcut curățenie la Adăpostul de Noapte

Au rămas fără locuințe, unii trăiesc de mult timp pe străzile din Satu Mare, însă Adăpostul de noapte le-a întins o mână de ajutor. Acum, cei care au fost odată oameni ai străzii au acum un loc al lor în care sunt hrăniți și îngrijiți, și au mare grijă de el.

Și-au făcut o grădină, au semănat arpagic și usturoi și se bucură de recoltă. Avantajele înființării unei culturi de ceapă și usturoi din toamnă sunt acelea că vor beneficia mai devreme de acestea iar plantele vor avea avantajul unui aport de apă mai crescut. Astfel, solul a fost săpat și mărunțit în prealabil, de către toți beneficiarii harnici ai Adăpostului de noapte.

Mai mult decât atât, aceștia au mare grijă și de casa în care locuiesc.

,,Una dintre activitățile importante desfăşurate în Adăpostul de noapte, este cea de igienizare. Prin această activitate beneficiarii sunt responsabilizaţi pentru a avea grijă de spaţiul în care trăiesc, li se oferă posibilitatea de a desfăşura activităţi pe care cu toţii le realizăm în casa noastră. În cursul zilei de ieri, au fost spălate geamurile, mesele şi scaunele din sala de mese’’, a anunțat, pe facebook, reprezentanții Direcției de Asistență Socială Satu Mare

Adăpostul de noapte continuă să primească multe donaţii, îmbrăcăminte, încălţăminte, precum și alte obiecte necesare traiului zilnic, care au fost sortate şi aranjate în magazie.

5 comentarii

  1. Ardelean Răspunde

    Oare ce legume se planteaza toamna? Dati peste cap toata stiinta,

    • ... Răspunde

      Banane și lubeniță pentru producătorii autohtoni colorați de Stâna! Atâta nu știi! Să aibă timp să se coacă.

    • ardeleanca Răspunde

      usturoi si arpagic,se planteaza toamna

      • ... Răspunde

        Da. Dar nu la sfârșit de noiembrie ci în august-septembrie, eventual început de octombrie. Se poate pune și salată tot așa. Acum e târziu.

  2. y Răspunde

    Hm. Mă gândesc să cred această știre ori ba. Oricum eu cred că s-au adunat pentro o poză după care s-au evaporat toți. Vă spune unul care are vechime în domeniu.
    O sugestie aș avea pentru reportare în cazul în care vrea să refelcte realitatea. Data viitoare să facă un reportaj cu locuitorii din zonă, ce părere au ei despre tot. S-ar putea să vă surpindă ce aflați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.