Ultima actualizare: azi, 15:58
Locale

Emanuel Gyenes va primi titlul de legendă a Raliului Dakar

La începutul lui 2020, Emanuel Gyenes va porni în cel de-al zecelea Dakar al carierei. Cu această ocazie, sportivul sătmărean va intra într-un club select și va fi premiat de organizatorii celui mai important raliu de anduranță din lume.

Mani Gyenes este deja un veteran al competiției, iar în ianuarie 2020 va porni în cea de-a zecea aventură în cel mai solicitant rally-raid din lume. Odată ajuns la cel de-al zecelea Dakar, sportivul sătmărean va primi titlul de legendă a Raliului!

,,Anul acesta voi primi și titlul de legendă a Dakarului. Nu foarte multi sportivi primesc acest titlu. Nu mulţi suntem care avem 10 Dakar-uri. Îmi place ceea ce fac, întotdeauna vreau să obţin un rezultat mai bun şi cred că de aici vine motivaţia şi sper să mai am Dakar-uri, nu neapărat 20 dar vreau să mai continui această tradiţie şi aces hobby al meu”, a spus Mani.

Emanuel ‘Mani’ Gyenes, riderul Autonet Motorcycle Team, pornește, la începutul anului viitor, în cea de-a zecea aventură în cel mai solicitant rally-raid din lume cu un KTM 450, o motocicletă foarte bună, spune riderul sătmărean, care nu a necesitat îmbunătățiri. În 2020, Raliul Dakar se desfășoară în Arabia Saudită, de-a lungul a peste 7.500 de kilometri. Mani spune despre această cursă că va fi una solicitantă, având în vedere că se va desfășura într-o țară în care deșertul este rege, iar peste 75% din raliu se va desfășura pe nisip.

Mani va decola spre Jeddah în prima zi a anului, startul raliului fiind programat în 5 ianuarie, în același oraș. Sătmăreanul are ca obiectiv victoria în clasa Malle Moto și o clasare în top 30 în clasamentul general. În ciuda faptului că va participa în competiție fără asistență tehnică, sportivul Autonet Motorcycle Team este încrezător în atingerea acestor obiective.

După parcurgerea celor 12 etape, competitorii sunt așteptați la finish pe 17 ianuarie, la 40 de kilometri de capitala Riyadh, în Qiddiya, un oraș întemeiat abia în 2018. Riderul sătmărean va porni în cea de-a zecea aventură în Raliul Dakar purtând numărul de concurs 44.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.